Naţionala României a învins cu 2-1 echipa Belgiei, această partidă fiind ultima jucată de cele două echipe în 2012.
Călin Abrudan: „Raportul economie/performanţă este mai bun decât pe modelele precedente, raportul preţ/spaţiu interior rămânând de neegalat, iar preţurile, la fel de mici!”
Preţul aurului va atinge anul următor un nou record, peste 2.000 de dolari pe uncie, întrucât băncile centrale vor accelera programele de tipărire de bani pentru susţinerea economiilor naţionale, potrivit şefului diviziei de tranzacţii cu metale al Deutsche Bank, Raymond Key, citat de Bloomberg.
„Black Friday” sau „Vinerea neagră” este sărbătorită anul acesta în România pe data de 23 noiembrie. Cu acest prilej marile magazine se vor întrece în a oferi preţuri şi reduceri cât mai bune, astfel încât să atragă clienţi cât mai mulţi şi implicit profituri considerabile.
Guvernul permite instituţiilor şi autorităţilor publice să achiziţioneze autoturisme şi în afara Programului „Rabla”, eliminând astfel interdicţia aplicată în ultimii patru ani, dar impune ca maşinile cumpărate să nu aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 euro.
O echipă de experţi ai FMI, CE şi BM s-a aflat în România săptămâna aceasta pentru a discuta cu autorităţile române despre evoluţiile economice și nevoia de reforme structurale.
Campionatele Mondiale de Ski Alpin se vor desfăşura în 2013 în regiunea austriacă Schladming Dachstein, fiind pentru a doua oară când renumita staţiune găzduieşte acest eveniment major al skiului alpin, prima oară acest lucru întâmplându-se cu 31 de ani în urmă, în 1982.
Comisia Europeană a propus corecţii financiare pornind de la 5%, pe axa IV a Programului Competitivitate, până la 25% din valoarea contractelor, pentru axa III a aceluiaşi program şi contractele de achiziţie publică dinainte de 1 octombrie, gestionate de CNADNR sau CFR în cadrul POS Transporturi.
Scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan se numără printre invitaţii Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care se va desfăşura între 5 şi 8 decembrie, la Clubul Ţăranului Român, informează organizatorii.
Dar, dacă tot va fi să rămână în București, parlamentarii s-ar putea muta în corturi, glumesc UDMR-iștii.
Procurorii au făcut ieri percheziţii la cluburile Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, în legătură cu transferurile cu titlu gratuit ale unor jucători de fotbal.
Numărul cel mai mare de absenţe se înregistrează la ciclul liceal, la colegiile tehnice și la grupurile școlare.
Ruinele romane din parcul "Ion Luca Caragiale" se vor transforma într-o clădire cu cinci nivele, care va include o zonă de vizitare a sitului arheologic.
Aproximativ 50 de sindicalişti au pichetat miercuri sediul Prefecturii Cluj nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de Guvern la iniţiativa Fondului Monetar Internaţional (FMI), care "nu au avut niciun efect pozitiv, ci au dus doar la sărăcie şi şomaj".
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj (CRPC) a câştigat procesul cu două instituţii bancare pe care le amendase, după ce comisarii au găsit mai multe nereguli în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor OUG 50/2010 privind contractele de credit. Sentinţele sunt definitive şi irevocabile, iar amenzile aplicate urmează să fie încasate şi să intre în bugetul statului.
Un clujean a depus, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi la Prefectură o cerere prin care doreşte să fie scos de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare, motivând în principal faptul că nu se simte reprezentat de aleşii judeţului.
Clujenii vor plăti la fel ca în 2013 taxele şi impozitele locale pe clădiri, terenuri, mijloace de transport.
Lucrările de conservare a şantierului Sălii Polivalente vor începe abia după ce va fi gata expertiza tehnică şi un specialist va spune exact ce fel de lucrări trebuie făcute.
Două concerte de jazz susţinute de Teodora Enache şi Shekinah Rodz vor avea loc vineri şi sâmbătă la Opera Maghiară în cadrul Transilvania Jazz Festival.
Cele două locaţii iniţiale pentru aquapark, terenul pe care funcţionează acum cartodromul din cartierul Gheorgheni şi ştrandul Sun nu sunt locaţiile potrivite din cauza unor probleme tehnice.
Horia Ovidiu Tocan, preşedintele Judecătoriei Turda, a fost exclus din magistratură. Sancţiunea a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii şi a fost aplicată pentru săvârşirea de abateri disciplinare.
Update2: Miercuri, 14 noiembrie, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au efectuat două percheziţii la sediile a două cluburi sportive, informează Poliţia Română.
Percheziţiile au vizat ridicarea unor înscrisuri şi documente, precum şi identificarea tuturor persoanelor implicate şi a participaţiei acestora, într-un caz de delapidare.
Concret, la data de 9 octombrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca-Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa în cadrul unui club sportiv din judeţul Cluj, a unui grup infracţional organizat ce a acţionat în vederea delapidării clubului.
Cauza a fost înaintată la DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj pentru competentă soluţionare.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale «in rem», sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere/constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 şi 3 din Legea 39/2003 şi art.215 indice 1 al.1, 2 Cod penal", se arată într-un comunicat de miercuri al DIICOT.
Potrivit DIICOT, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimata la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate.
Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii în municipiile Cluj - Napoca şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente şi alte mijloace de probă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au obţinut autorizaţie de percheziţie de la instanţa clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti, informau surse judiciare.
Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.
În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat cincisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaş, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani) şi Ionuţ Neag (fundaş, 18 ani).
Update1:
Procurorii DIICOT fac, miercuri, percheziţii la U Cluj şi Petrolul Ploieşti, în legătură cu transferurile cu titlu gratuit ale unor jucători de fotbal, în condiţiile în care clubul clujean era într-o situaţie financiară precară, prejudiciul fiind estimat la 11 milioane de euro.
Ministerul Administraţei şi Internelor (MAI) a anunţat miercuri că va plăti în luna noiembrie toate diferenţele rezultate din procesul de revizuire a pensiilor, împreună cu plata drepturilor băneşti aferente acestei luni, atât pentru veterani, cât şi pentru urmaşii acestora.
Un studiu arată că vânzările de smartphone-uri ale Nokia au scăzut în trimestrul al treilea, astfel că grupul finlandez a coborât pe piaţa mondială de pe locul 3, ocupat anul trecut, pe locul 7, în timp ce Samsung şi-a menţinut poziţia de lider, scrie Mediafax.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă, referitor la solicitarea şefului statului de reluare a dezbaterilor în Camera Deputaţilor în cazul său şi al lui Victor Paul Dobre, că aceste două dosare sunt "închise", iar "acest lucru îl ştia şi preşedintele Băsescu".
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că “soluţia” la problema privind cazarea deputaţilor este să se mute Parlamentul la Cluj, pentru a nu se mai plăti cazare pentru cei ce stau aici, iar vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely, afirmă: “Sau să stăm în corturi, nicio problemă”.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri că a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitaţie pentru servicii hoteliere, iar viitorii deputaţi vor primi o sumă pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti şi nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare.
Fanii Pink Floyd îşi vor putea achiziţiona, începând de vineri, biletele pentru concertul lui Roger Waters "The Wall" online, de pe site-ul www.MyTicket.ro, ulterior acestea fiind disponibile şi în magazinele de specialitate.
Pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie a fost mărit numărul secţiilor de votare de la 159 la 181. De asemenea, au fost rearondate la alte secţii de votare 79 de străzi, din acest motiv 10.830 de persoane fiind mutate la alte secţii decât cele la care votau până acum.
Proiectul realizării unui aquapark la ştrandul Sun este blocat în acest moment din cauza unei magistrale de apă şi a unei linii electrice supraterane a căror mutare ar ajunge la 1 milion de euro.
Centrul, care va fi deschis oficial mâine, va avea rolul de a educa personal industrial cu un înalt nivel de competenţe de ultimă oră, pentru a răspunde nevoilor în schimbare din industria sudurii şi cerinţelor clienţilor Kraftanlagen, se arată în comunicatul de presă emis de companie.
Postul Crăciunului, care ţine până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru), a început, astăzi în Biserica Ortodoxă.
35 de voluntari, studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu”, distribuie, miercuri, materiale informative despre prevenirea diabetului, în şase unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca, informează Agerpres.
Lucările pentru conservarea şantierului Sălii Polivalente nu au început încă.
Primarul Emil Boc a anunţat astăzi că taxele şi impozitele locale vor rămâne la fel ca în 2012 şi anul viitor.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a oferit niciun detaliu despre întâlnirea pe care a avut-o marţi cu Călin Bultoc, unul dintre investitorii care ar dori să cumpere clubul Universitatea Cluj. Primarul şi-a motivat decizia precizând că este o chestiune de onoare şi respect.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că proiectul construirii parcului fotovoltaic va continua, deoarece hotărârea de consiliu local care a decis reconversia Cartierului Tineretului este în vigoare.
Cluburile Dinamo, Rapid şi Universitatea Cluj au fost sancţionate cu penalitate sportivă de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru incidente la meciurile disputate în etapa a XV-a a Ligii I, informează lpf.ro.
Şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a afirmat miercuri, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, că principala provocare pentru România este aceea de a trece de la austeritate şi stabilitate macroeconomică spre creştere economică şi creare de locuri de muncă.
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, membrilor delegaţiei FMI, BM şi CE, la începutul întâlnirii de la Cotroceni, că trebuie pornit de la ideea că imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie autorităţile de la Bucureşti trebuie să lucreze la reformele structurale.
Preşedintele Traian Băsescu a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, subliniind în discuţiile cu experţii internaţionali faptul că are unele nemulţumiri şi punctând că el poate privi mai “clar” spre programul României cu organismele financiare internaţionale, având în vedere că nu se află în campanie electorală.
Plenul Camerei Deputaţilor se va reuni marţea viitoare, la ora 12,00, pentru a se pronunţa asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, a decis Biroul Permanent.
Dacia va lansa în 2013 două noi modele - un break şi o camionetă, a declarat marţi, la lansarea noilor generaţii Logan, Sandero şi Sandero Stepway, vicepreşedintele companiei Dacia, Constantin Stroe.
Premierul britanic, David Cameron, şi omologul său italian, Mario Monti, şi-au exprimat - marţi, la Roma - dezacordul faţă de proiectele de creştere a bugetului Uniunii Europene, relatează AFP.
USL susţine doar cu vorbele elitele româneşti.
Premierul britanic, David Cameron, şi omologul său italian, Mario Monti, şi-au exprimat - marţi, la Roma - dezacordul faţă de proiectele de creştere a bugetului Uniunii Europene, scrie Agerpre.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au programate miercuri întâlniri separate cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, arată Agerpres.
Coreea de Nord a încercat în mai să trimită piese pentru rachete balistice Siriei, încălcând embargoul ONU, afirmă miercuri presa japoneză, informează Mediafax.
Dacia-Renault a lansat, marţi seară, pe piaţa românească, cele trei modele Dacia, care au fost prezentate în premieră în urmă cu o lună la Salonul Auto de la Paris. La eveniment au participat manageri ai companiei, printre care directorul de operaţiuni pentru zona Europa şi Mediterană şi directorul uzinei de la Piteşti, precum şi preşedintele Traian Băsescu, alături de consilierii prezidenţiali Bogdan Drăgoi şi Daniel Funeriu, arată Mediafax.