Mechel anunţă întreruperea temporară a producţiei la uzinele metalurgice din cauza situaţiilor nefavorabile existente pe piaţa materiilor prime şi pe piaţa produselor metalurgice. Din 15 decembrie este planificată oprirea temporară a producţiei laminoarelor şi a producţiei de sârmă la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Câmpia Turzii.
Zeci de persoane, admiratori, dar şi colegi de breaslă, au venit vineri la Biserica Batiştei din Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu - decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, pentru a îi aduce un ultim omagiu. Trupul neînsufleţit al actorului a fost mutat la Teatrul Naţional din Bucureşti, în jurul orei 15.45, accesul admiratorilor care doresc să îi aducă un ultim omagiu fiind permis începând cu ora 17.00, informează Mediafax.
Consiliul European îi dă mandat preşedintelui Herman van Rompuy şi preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, să continue lucrul şi consultările în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un consens în rândul celor 27 de state membre asupra viitorului cadru financiar multianual, informează un comunicat dat publicităţii vineri la Bruxelles.
Senatorul PNL Mircea Diaconu a susţinut vineri că a fost anunţat în urmă cu două săptămâni de către procurorul Şelaru că nu a găsit un prejudiciu în cazul său, dar că va fi trimis în judecată pentru conflict de interese, scrie Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că acum se ştie cert că reducerea va fi de 100 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene pentru bugetul UE pe 2014-2020. Reuniunea de la Bruxelles s-a încheiat fără ca liderii statelor membre să ajungă la consens, scrie Mediafax.
Banca Naţională a României (BNR) a achiziţionat de la UniCredit Leasing Fleet Management cinci autoturisme, în leasing operaţional, valoarea contractului ridicându-se la 3,1 milioane lei (680.000 euro), fără TVA, scrie Mediafax.
Summitul Consiliului European dedicat bugetului multianual al Uniunii Europene s-a încheiat vineri după-amiază, fără a se ajunge la un acord, anunţă Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, că şeful DNA Daniel Morar ar trebui să dea informaţii despre neregulile de la Oltchim, după ce termină cu "mascarada" de la CSM privind audierile celor care aspiră la funcţiile de procuror general şi de şef al DNA, scrie Mediafax.
Grupul rus Mechel a anunţat vineri că va suspenda temporar producţia la o serie de facilităţi de producţie din România şi Ucraina din cauza condiţiilor nefavorabile de pe pieţele de materii prime şi produse siderurgice, informează un comunicat de presă, arată Agerpres.
Pro TV a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, joi seară, cu "Happy Hour", Ştirile Pro TV, serialul "Las Fierbinţi", emisiunea de divertisment "Spitalul de demenţă" şi meciul de fotbal disputat între VfB Stuttgart şi Steaua Bucureşti, informează Mediafax.
Planul pentru Noul Mers al Trenurilor de Călători prevede ca în 2013 să fie în circulaţie, zilnic, 1.378 de trenuri, cu 60 mai multe decât în planul de mers 2011-2012, informează CFR Călători.
Planul pentru Noul Mers al Trenurilor de Călători prevede ca în 2013 să fie în circulaţie, zilnic, 1.378 de trenuri, cu 60 mai multe decât în planul de mers 2011-2012, informează CFR Călători.
Preşedintele Traian Băsescu susţine că în cele din urmă se va ajunge la o înţelegere în cazul bugetului Uniunii Europene pentru 2014-2020, deşi a punctat că sunt mai multe obstacole în calea realizării unui acord, scrie Agerpres.
Principalul obiectiv al României în negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014 - 2020, în cea de-a doua zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, este decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, potrivit Agerpres.
Peste 200 de oameni care au lucrat la fabrica Nokia din comuna Jucu şi care sunt şomeri au stat la coadă la interviurile de angajare la compania italiană DeLonghi, care ar putea începe producţia de electrocasnice în primele luni din 2013, în hala cumpărată de la Nokia, potrivit Mediafax.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat situaţia donaţiilor primite şi declarate de partidele politice, alianţele politice şi electorale şi candidaţii independenţi în primele două săptămâni de campanie electorală, potrivit Mediafax.
Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 3.778 locuri şi posturi la concursul de rezidenţiat care va avea loc vineri. Cei mai mulţi candidaţi sunt la medicină.
Primăria Cluj-Napoca a instituit sens unic de circulaţie pe aleea aflată între lacul din Gheorgheni şi centrul comercial Iulius Mall, sens dinspre strada Între Lacuri înspre strada T. Mihali.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a primit astăzi o delegaţie aparţinând Consiliului Regional al Voievodatului Malopolska din Polonia, regiune cu care judeţul Cluj are o strânsă relaţie de colaborare încă din anul 2005.
Organizaţia europeană studențească BEST Cluj-Napoca, desfășoară în acst weekend etapa locală a competiţiei inginereşti pentru studenţi, European BEST Engineering Competition (EBEC).
Primăria municipiului Cluj-Napoca şi RATUC au anunţat că, începând cu 26 noiembrie se introduce cu caracter experimental linia de transport 19, pe traseul Strada Izlazului – strada Câmpului – strada Mehedinţi – strada Izlazului.
Spaţiul generos al Librăriei Cărtureşti din Cluj-Napoca a devenit neîncăpător, joi seara, la întâlnirea cu renumitul romancier şi filosof francez Pascal Bruckner, care a răspuns, timp de peste două ore, întrebărilor puse de publicul format în cea mai mare parte din tineri.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 16 ani de închisoare, în dosarul "Volvo Truck", instanţa supremă respingând recursul omului de afaceri sirian la decizia similară a Tribunalului Bucureşti.
Fanfara Ciocârlia a fost invitată să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an, care va avea loc la Oslo Spektrum, pe 11 decembrie.
Termenul de utilizare a tichetelor valorice din Programul “Rabla” a fost prelungit cu aproape o lună faţă de data stabilită iniţial, până pe 10 decembrie 2012, în timp ce ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, se arată în Ordinul pentru aprobarea de derogări de la dispoziţiile programului guvernamental, publicat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi aprobat de ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb.
Meteorologii au emis prognoza pentru intervalul decembrie-februarie 2013.
Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele ,,F.C. Universitatea Cluj” şi ,, F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 18, pe stadionul Cluj Arena.
Reprezentații primăriei au anunțat că ambasadorul Marocului nu va mai ajunge astăzi la Cluj.
Meteorologii anunță, pentru următoarele două săptămâni, o răcire importantă a vremii caracterizată prin scăderi sub zero grade a temperaturilor minime în majoritatea zonelor, și temperature de până la 8 grade Celsius.
Directorii regiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj sunt schimbaţi rând pe rând de noua majoritate din Consiliul Judeţean, formată de USL.
A doua ediție a Black Friday în România, singura zi în care majoritatea retailerilor oferă reduceri de 25-30%, a început în forță. Magazinele online de abia fac față numărului mare de clienți, iar multe dintre servere sunt blocate la această oră din cauza numărului foarte mare de vizitatori.
Şefii de stat şi de guvern din UE au decis în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei orei locale 00.30, să suspende lucrările până vineri la ora 12.00 pentru a avea timp să examineze noua propunere a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.
Update: Avionul care trebuia sa aterizeze la 10.15 de la Bucuresti are intarziere. De asemenea, plecarea cursei de 10.35 spre Bucuresti este amanata.
Avertizare de ceață și azi în Cluj și alte șase judeţe din centrul ţării.
Ministrul francez al Economiei Pierre Moscovici a pledat joi seara pentru crearea unui buget al zonei euro, complementar bugetului european, în timp ce la Bruxelles urma să înceapă un summit european dedicat bugetului Uniunii Europene.
"Cel târziu în 2014 eu sper să ajung prin votul cetăţenilor preşedinte, deci eu vă pot garanta unitatea USL până în 2014", a susţinut liderul PNL.
Uniunea Europeană a confirmat joi numirea luxemburghezului Yves Mersch la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), în pofida frondei din Parlamentul European care critică lipsa de femei în cadrul institutului monetar, informează AFP.