monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Vis pentru „Teatrul viselor“!

CFR s-a calificat pentru prima dată în „primăvara europeană“! Campionii României au învins marți seara pe SC Braga și și-au asigurat prezența în șaisprezecimile Europa League.

Peste 15.000 clujeni primesc ajutoare alimentare de la UE

Persoanele din categorii sociale defavorizate se pot prezenta începând din această dimineaţă pentru a primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, program care se derulează anual, în toată ţara.

Adevărul despre eficienţa economiilor

O analiză a actualelor condiţii de piaţă, realizată de Capital.ro, arată că depozitele la bănci aduc câştiguri reale foarte mici sau inexistente, iar atunci când inflaţia creşte mai mult decât prognozează BNR, dobânzile devin real negative. Inflaţia înghite dobânda oferită de bănci şi face chiar ca sumele retrase la termen să fie, în realitate, mai mici decât cele depuse.

Fosilele unui pinguin urias, înalt de doi metri, descoperite în Antarctica

Paleontologii argentinieni au descoperit în Antarctica fosilele unui pinguin urias, vechi de 34 de milioane de ani, care avea o înaltime de doi metri, acesta fiind cel mai mare exemplar descoperit vreodata din aceasta specie, a anuntat marti Muzeul de Stiinte Naturale din La Plata, informeaza AFP.

DGFP Cluj: Informaţii de interes public

În data de 27 noiembrie şi 4 decembrie 2012, ora 12, vor avea loc la sediul DGFP Cluj, et. 2, cam. 219, întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri,  având ca  temă:

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Dej

Finalizarea proiectului „Modernizare şi extindere clădire principală liceul Alexandru Papiu Ilarian cu un corp de clădire D+P+2E şi modernizare teren sport cu anexe”.

Daniel Buda propune „Pactul pentru Cluj“

Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda propune adversarilor politici un pact prin care să îşi asume răspunderea şi să contribuie la îndeplinirea celor mai importante proiecte care îi vizează pe clujeni.

Cristian Mungiu şi filmul său "După dealuri", elogiaţi în Le Figaro

Cineastul român Cristian Mungiu continuă să îi entuziasmeze şi să îi seducă prin opera lui cinematografică pe criticii de film din Franţa, iar cel mai recent lungmetraj al său, "După dealuri", a fost elogiat într-o cronică publicată pe site-ul lefigaro.fr.

Angelo Niculescu: „Universitatea a fost o echipă neglijată“

Profesorul Angelo Niculescu, principalul artizan al calificării echipei naționale de fotbal a României la Campionatul Mondial Mexic 1970, a vorbit pentru Monitorul de Cluj despre perioada în care s-a aflat la conducerea tehnică a echipei Universitatea Cluj.

De’Longhi a inceput interviurile de angajare. Fabrica se va deschide in 2013

Aproximativ 300 de persoane, foşti angajaţi ai fabricii Nokia de la Jucu, au fost chemaţi la interviuri de angajare de către producătorul italian de electrocasnice. Interviurile de angajare au loc la sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, unde sunt programaţi, în medie, pe zi, 70 de persoane.

Autobuz pe strada Mehedinţi, de luni

Locuitorii din Mănăştur din zona străzilor Negoiu şi Mehedinţi vor avea la dispoziţie, începând de luni, o linie de transport în comun care va circula pe traseul: strada Islazului – strada Câmpului - strada Negoiu – strada Mehedinţi – strada Islazului. Va fi pus în circulaţie un autobuz de 40 de locuri care va circula din jumătate în jumătate de oră.

Marele povestitor Petre Ispirescu, omagiat la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”

Povestitorul, folcloristul, editorul şi tipograful Petre Ispirescu (1830-1887) este omagiat printr-o suită de manifestări ce se desfăşoară pe întreg parcursul lunii noiembrie de Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" din Cluj-Napoca, însă miercuri, când se împlinesc 125 de ani de la moartea sa, cărţile şi CD-urile audio cu basmele sale de neuitat se vor afla, în mod special, la dispoziţia publicului, mai ales a copiilor.

Cele 14 locuinţe ale candidatei Steluţa Cătăniciu

Vremurile când social liberalii se ghidau după lozinca „sărac, dar cinstit” par să fi apus. Doar în 1990 au mai existat candidaţi care să se laude cu un singur apartament şi o amărâtă de Dacie.

Sabot uriaş, oferit cadou Primăriei Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca a primit cadou, marţi, un sabot uriaş, de culoare galbenă, de peste doi metri lungime, din partea oamenilor de afaceri olandezi din municipiu.

Rui Pedro: "Dedic golurile fetiţei mele"

Atacantul Rui Pedro (foto stânga), cel care a marcat toate cele trei goluri ale campioanei României în meciul cu SC Braga,a declarat că dedică reuşitele fetiţei sale.

Sergio:"Meritul e al jucătorilor"

Paulo Sergio a declarat după meciul CFR Cluj - SC Braga, 3-1, că meriturl pentru această victorie aparţine în primul rând elevilor săi, care au reuşit o partidă foarte bună.