Marele povestitor Petre Ispirescu, omagiat la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”

"Acest împărat al basmelor", cum îl numea Barbu Ştefănescu Delavrancea pe marele povestitor, s-a născut într-o familie modestă, în Bucureşti, în anul 1830. Din initiaţiva mamei, a început să înveţe carte cu dascăli bisericeşti, dar din cauza lipsurilor materiale a întrerupt învăţătura de timpuriu şi a intrat ucenic la o tipografie. S-a calificat în meseria de tipograf, apoi a devenit asociat, la diverse imprimerii, reuşind să deţină, din 1878, "Tipografia Academiei Române". Această ocupaţie i-a permis să se instruiască permanent, citind nenumărate cărţi. A învăţat singur limba franceză şi a citit literatura franceză în original, le spune Saveta Dărăban, micilor cititori ai bibliotecii, pe site-ul online al instituţiei, la rubrica "Între noi, copiii". Ispirescu a început să publice primele basme în 1862, în revista "Ţăranul român", la îndemnurile lui Nicolae Filimon şi Ion Ionescu de la Brad. Şi-a câştigat renumele datorită basmelor de neuitat publicate în 1882, în volumul "Legendele sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi", cu 37 de basme, volumul fiind prefaţat de Vasile Alecsandri. Printre cele mai cunoscute şi apreciate se numără "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", "Prâslea cel voinic si merele de aur", "Greuceanu", "Fata de împărat şi pescarul", "Ciobănaşul cel isteţ", "Balaurul cel cu şapte capete" şi "Fiul vânătorului". Scriitorul s-a stins din viaţă la doar 57 de ani, la 21 noiembrie 1887, în urma unei congestii cerebrale suferite la masa de lucru. Şedinţa literară a grupului de la "Revista Nouă", la care participau, printre alţi scriitori, Delavrancea, Vlahuţă şi Haşdeu, a fost suspendată la aflarea veştii morţii sale. Filosoful Constantin Noica spunea că "nu cunoaştem o altă operă în proză a geniului românesc care să aibă atâta miez, de la primul la ultimul gând şi o atât de riguroasă scriitură ori rostitură, precum basmele lui Petre Ispirescu"