monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preşedintele Judecătoriei Turda a fost exclus din magistratură

Horia Ovidiu Tocan, preşedintele Judecătoriei Turda, a fost exclus din magistratură. Sancţiunea a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii şi a fost aplicată pentru săvârşirea de abateri disciplinare.

 

În acţiunea disciplinară cu care a fost sesizată, Secţia a reţinut în sarcina judecătorului Tocan Horia Ovidiu faptul că a soluţionat 14 cauze în care reprezentant al părţilor a fost un avocat cu care domnul judecător se afla într-o relaţie apropiată şi nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere sau să înştiinţeze Colegiul de conducere al instanţei cu privire la existenţa conflictului de interese, precum şi faptul că a soluţionat mai multe cereri de suspendare provizorie a executării silite cu încălcarea normelor procedurale” se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Hotărârea Secţiei pentru judecători poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la  Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Horia Ovidiu Tocan a fost avocat, el devenind judecător în anul 2008. Din 2010 este preşedintele Judecătoriei Gherla. Conform declaraţiei de avere din 2011, judecătorul are, împreună cu soţia sa, un apartament în Cluj-Napoca, un autoturism Renault Flunece şi venituri din salarii. B.P