monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Festival de chitară

Ce-a de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 9-14 august, fiind găzduit, simultan, de Casa Municipală de Cultură, Academia de Muzică „Gheorghe-Dima”, Biserica Reformată şi Liceul Protestant „Apafy Mihaly”.

Buget de 83.000 € pentru Zilele Turzii

Bugetul destinat organizării Zilelor Municipiului Turda din acest an, care vor avea loc în perioada 26-28 august, va fi de 353.727 lei, adică aproximativ 83.000 de euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al primăriei Turda, Narcisa Pintea.

Opt absolvenţi clujeni, premiaţi de Funeriu

Absolvenţii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat din această vară vor fi premiaţi mâine în cadrul unei ceremonii la Cercul Militar Naţional.

Preţurile au scăzut uşor în iulie faţă de iunie

În iulie 2011, preţurile au coborât per total cu 0,35% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu aproape 2%, serviciile s-au scumpit cu aproape un punct procentual, iar preţurile pentru mărfurile nealimentare au urcat cu 0,44%.

35 de tineri fac cunoştinţă cu meseria de poliţist

Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (CRDE) în parteneriat cu Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, organizează cea de a doua ediţie a taberei şcolare “Misiune posibilă – Şanse egale în alegerea carierei”, în perioada 8-12 august 2011.

De ce a mutat Apostu piaţa volantă?

Primarul Sorin Apostu a explicat că a mutat piaţa volantă ca urmare a criticilor venite din mai multe părţi, inclusiv din partea mass-media.

Unde se ascunde azi radarul?

Aparatele radar vor fi amplasate astăzi pe mai multe drumuri naţionale din judeţ, dar şi în Cluj-Napoca.

Gore a fost arestat pentru 29 de zile

Bărbatul care a înjunghiat un brancardier de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a fost arestat,astăzi, pentru 29 de zile, de Tribunalul Cluj, pentru tentativă de omor calificat.

200 de jandarmi, prezenţi în week-end la Nicula

Aproximativ 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura ordinea publică la Mănăstirea Nicula cu ocazia manifestării religioase din zilele de 14 şi 15 august, prilejuită de Hramul „Adormirea Maicii Domnului” al mănăstirii.

Femeie necunoscută, moartă în accident

Poliţiştii clujeni încearcă să afle identitatea unei femei de aproximativ 40-45 de ani care a murit într-un accident rutier în 7 august, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

Amenzi pentru gramajul pâinii

Începând cu luna septembrie a acestui an, când va intra în vigoare ordinul privind comercializarea pâinii, producătorii şi comercianţii care nu respectă gramajele la pâine vor primi amenzi de până la 10.000 de lei.

Munca la negru, în scădere la Cluj faţă de anul trecut

De la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, adică 2 mai 2011, şi până în data de 8 august, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj (ITM) a controlat respectarea acestuia la 1.032 de angajatori de pe raza judeţului, depistându-se 59 de angajatori care practicau munca fară forme legale şi 104 persoane care munceau la negru.

“Felix” Voiculescu insistă cu suspendarea preşedintelui

Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu este de părere că preşedintele Traian Băsescu nu va sta până în 2014 în fruntea ţării şi afirmă că, personal, cunoaşte 20-30 de parlamentari ai puterii care mâine ar vota suspendarea şefului statului, dar cărora le este frică.

Primul test dificil pentru CFR

CFR Cluj va întâlni vineri seara pe Gaz Metan, echipă calificată în play-off-ul Europa League. Meciul se va juca în Gruia.

CFR a câştigat Cupa DVSC

Juniorii din grupa de vârstă 2002 de la CFR Cluj au participat la Cupa DVSC, în oraşul Debrecen din Ungaria.

Baschetbalistele încep pregătirea

Echipa de baschet feminin a Universităţii Cluj a reluat ieri antrenamentele, în vederea pregătirii noului sezon.

Tineretul, egal cu Bulgaria

Echipa naţională de tineret a României a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu reprezentativa similară a Bulgariei, într-un meci amical disputat la Loveci.

City îl prezintă azi pe Pantilimon

Ioan Timofte, impresarul lui Costel Pantilimon, a declarat că fotbalistul pe care îl reprezintă a primit permisul de muncă în Anglia şi urmează să fie prezentat la Manchester City în cursul zilei de azi.

Polo: România întâlneşte Georgia

Naţionala de polo a României va întâlni reprezentativa Georgiei în barajul pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2012 (Olanda), conform tragerii la sorţi de miercuri.

Sexul bebeluşilor poate fi aflat din ADN-ul mamei

Un test ce utilizează celule fetale prelevate din sângele matern după a şaptea săptămână de sarcină este eficient şi lipsit de riscuri pentru a determina sexul bebeluşilor, dar şi eventualele anomalii genetice, potrivit unui studiu publicat marţi în Statele Unite ale Americii, informează AFP.

Opt absolvenţi clujeni premiaţi de Funeriu

Absolvenţii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat din această vară vor fi premiaţi mâine în cadrul unei ceremonii la Cercul Militar Naţional.

Criza a început, Guvernul ia măsuri

Autorităţile analizează perspectivele economice în contextul revenirii crizei pe plan internaţional, dar se aşteaptă ca măsurile de ajustare adoptate în ultimi doi ani să-şi producă efectele pozitive, a declarat astăzi, Bogdan Drăgoi secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

35 de tineri fac cunoştinţă cu meseria de poliţist

Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (CRDE) în parteneriat cu Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, organizează cea de a doua ediţie a taberei şcolare “Misiune posibilă – Şanse egale în alegerea carierei”

Sindicatul minerilor împotriva FânFest

Sindicatul “Viitorul Minerului” din Roşia Montană susţine că Festivalul FânFest nu aduce nimic bun localităţii, chiar mai mult, evenimentul are "ca unic scop lipsirea de locuri de muncă şi ruinarea familiilor de mineri"

Gore a fost arestat pentru 29 de zile

Bărbatul care a înjunghiat un brancardier de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a fost arestat,astăzi, pentru 29 de zile, de Tribunalul Cluj, pentru tentativă de omor calificat.

Bursele europene au deschis ziua în urcare

Federală a SUA a anunţat că va menţine dobânzile aproape de zero şi va lua măsuri pentru susţinerea creşterii economice, transmite Bloomberg. Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,8% până la ora 8:02 la Londra (10:02 ora României).

Munca la negru, în scădere la Cluj faţă de anul trecut

De la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, adică 2 mai 2011 şi până în data de 8 august, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj (ITM) a controlat respectarea acestuia la 1.032 angajatori de pe raza judeţului. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 1.345.000 RON.

Boc: “Nu mai reducem salariile bugetarilor”

Primul-ministru Emil Boc susţine că Executivul nu are în vedere un plan de reducere a salariilor bugetarilor, chiar dacă un nou val al crizei economice internaţionale va afecta şi România.

Un bărbat din Republica Moldova, prins fără forme legale Cluj

Un bărbat de 46 de ani din Republica Moldova a fost prins luni de poliţiştii de la Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj că locuia ilegal în Cluj-Napoca. Acesta a intrat în România în scop de vizită, însă nu s-a mai întors în ţară.

Lecţii de restaurare la Castelul Bánffy din Bonţida

Castelul Banffy din Bonţida este gazda unei şcoli  internaţionale de restaurare. Fundaţia Transylvania Trust din România şi Institute of Historic Building Conservation (IHBC), cel mai important institut în domeniul restaurării din Anglia, sunt coordonatorii Centrului de specializare în reabilitarea patrimoniului construit (Built Heritage Conservation Training Centre, BHCT) care din anul 2001 funcţionează în castelul Bánffy din Bonţida.

Caranfil îi aduce în România pe Vera Farmiga şi Mark Strong

Noul film al lui Nae Caranfil - “Closer to the Moon”, o dramă a cărei acţiune se petrece în România comunistă - îi va avea ca protagonişti pe actorii Vera Farmiga şi Mark Strong, informează deadline.com. Filmările pentru “Closer to the Moon” vor începe la toamnă la Bucureşti.

Liderul Jobbik vroia plăcuţă şi la Turda

În maşina grupului de persoane care au montat plăcuţa cu denimirea “Koloszvar” poliţişti au găsit o aplăcuţă pe care scria denumirea oraşuklui Turda în limba maghiară, “Torda”.