Actualitate
Caranfil îi aduce în România pe Vera Farmiga şi Mark Strong
Noul film al lui Nae Caranfil - “Closer to the Moon”, o dramă a cărei acţiune se petrece în România comunistă - îi va avea ca protagonişti pe actorii Vera Farmiga şi Mark Strong, informează deadline.com. Filmările pentru “Closer to the Moon” vor începe la toamnă la Bucureşti.
Actorul britanic Mark Strong, cunoscut pentru rolul “Sherlock Holmes”, va juca rolul lui Max Rosenthal, fost şef al unei unităţi de investigaţii a poliţiei bucureştene, care jefuieşte o bancă alături de alte trei persoane, asigurând trecătorii că astfel fac un film. Cei patru, toţi evrei, sunt judecaţi şi condamnaţi la moarte, dar numai după ce ispăşesc o altă sentinţă - să reconstituie jaful pentru un film de propagandă. Actriţa americană de origine ucraineană Vera Farmiga, nominalizată anul trecut la Oscar pentru rolul din “Sus, în aer/Up in the Air”, o va interpreta pe fosta iubită a lui Max Rosenthal şi mama copilului său. Ea se întoarce de la Moscova, unde a făcut studii, când are loc drama de la Bucureşti, informează Mediafx