monitorulcj.ro Menu
Politică

“Felix” Voiculescu insistă cu suspendarea preşedintelui

Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu este de părere că preşedintele Traian Băsescu nu va sta până în 2014 în fruntea ţării şi afirmă că, personal, cunoaşte 20-30 de parlamentari ai puterii care mâine ar vota suspendarea şefului statului, dar cărora le este frică.

Mai mult, Voiculescu susţine că se poate vorbi de o criză economică profundă cu care se confruntă lumea, care este de fapt o continuare a crizei începute în 2009 şi faţă de care Guvernul nu a avut un comportament constructiv. ”Cunosc personal 20-30 de parlamentari ai puterii care mâine ar vota suspendarea preşedintelui. Dar le este frică ... frică de Băsescu. (...)Nu vă fie frică, pentru că Băsescu nu stă veşnic la Cotroceni, nu stă până în 2014 şi eu sper că nici până în 2012”, a declarat Dan Voiculescu, marţi seara, la Antena 3, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Liderul de onoare al Partidului Conservator şi-a exprimat speranţa că societatea civilă, “România tăcută” se va trezi şi va strânge un milion de semnături “pentru a-l demite pe Traian Băsescu”.

Potrivit liderului fondator al PC, criza economică profundă cu care se confruntă lumea, “este o continuare a crizei începute în 2009”. ”Numai că peste criza financiară determinată de derivatele financiare din fondurile de investiţii şi din bănci s-a suprapus o criză fără precedent şi anume o criză de subconsum. Şi ca să fie tabloul şi mai grav, peste criza de subconsum a venit o criză de supraproducţie. Avem de-a face cu o debalansare pe care eu o numesc criză structurală de sistem”, a mai spus Dan Voiculescu, citat de Agerpres.