Sătui de România "ălora". Apel la bun simț în rândul politicienilor din România.

Două texte- manifest, scrise la aproape două decenii distanță, din două capitale regionale- relevă faptul că în tot acest timp nu s-a schimbat aproape nimic.

În România nu a existat o revalorizare în clasa politică și tot nu au fost găsite repere pentru modernizarea României. Țara lor, a politicienilor pe veci în funcțiile pe care le dețin este țara în care suntem sătui să trăim. Vrem România noastră, vrem empatia liderilor politici de la București și repere- sunt mesajele celor doi autori, care scriu în numele unei Românii tăcute.   

Textul-manifest preluat de pe pagina de Facebook pentruiasi.ro, semnat de Andrei Postolache. Cum vede autorul România sau cum ar trebui să fie ea.

“Dragnea, Olguța, Ponta, Cherecheș, Nicolicea și toți alții ca voi: nu mai vreau jegul vostru! Țara pe care o vreau eu e alta.

Un fel de scrisoare deschisă către Dragnea și toți ai săi, dar mai mult de atât. Despre țara în care vreau eu să fiu, care nu e țara lor. Despre o Românie care cere mai mult de la noi, dar ne dă în schimb o viață cu sens.

Către Dragnea și ai tăi: resping viziunea voastră, un fel de postapocalipsă a jegului moral. Felul cum vedeți voi lumea mă face să mă gândesc la niște moșieri de prin 1700 toamna care au o bucată de pământ undeva care e a lor, unde Vodă nu prea se bagă peste ei atât timp cât curge ceva șpagă și în sus. Pe bucata asta de pământ faceți ce vreți, furați, beți, goniți cu calul pe mijlocul uliței, aruncați gunoiul pe jos și râgâiți tare cu râsete în timp ce mamele își ascund copiii de frică, scrie Andrei Postolache. Puteți citi textul integral aici.  

Textul semnat de jurnalistul Sabin Gherman, în Monitorul de Cluj, în anul 1998. Articolul publicat în Monitorul de Cluj a atras la vremea respectivă un val de proteste pentru faptul că promova, printre altele, ideea autonomiei administrative a Transilvaniei față de România.

„M-am săturat de România”

„M-am săturat de Mitică, de şmechereala şi ţigănia pe care le lasă în urmă acest nume de ţară, România. Vorbesc cu diverşi politicieni, aflaţi la putere, şi toţi îmi spun: ‘’nu mai avem nici o şansă". Citesc prin ziare că Bucureştiului guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul '98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu maşina prin sud şi est şi văd diferenţa: acolo sunt drumuri mai bune, se fac mereu investiţii. Stau la coadă la finanţe, la CEC, la orice aparţine Statului şi peste tot se dă şpagă. Ciubuc. Peşcheş. Turcisme fără de care nu se poate. Şi atunci?

Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România. De sinonimele ei. De eroismele ei, scoase din orice context istoric. Alţii se laudă cu Michelangelo sau Da Vinci şi mie mi se arată scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung. Fantastică realizare delaţiunea!...

Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învăţat pe la şcoli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecţie continuă în faţa istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilităţii, noi, care în timpul invaziilor ne ridicăm poalele în cap şi fugeam în păduri, noi, care leşinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine şi nu mai ştim ce şmechereli să mai inventăm. Ăştia suntem, peticiţi în cur, rupţi în coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crâşmă de cartier. Între două ghiorăituri şi-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbeşte băţos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre "trăiască şi-nfloreasca Moldova, Ardealul şi Tara Românească". Şi - iarăşi - un ghiorăit victorios.

M-am săturat să-mi fie ruşine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun că sunt din Transilvania. Altă ţară. Altra paese. Other country. L'autre pays. M-am săturat să-mi spună toţi neardelenii că aici, în Ardeal, am probleme cu ungurii. Că dacă n-ar fi ei... Că foamea este mama înţelepciunii... Că federalizarea este cel mai mare pericol care mă paşte, mă pândeşte de după colţul blocului odată cu borfaşul pentru care plătesc impozit. Că musai trebuie să strâng cureaua, ca măgarul lui Nastratin. În numele "unităţii", "propăşirii" neamului rrromanesc. Şi eu, care aştept de 10 ani o unire adevărată, una a parlamentarilor ardeleni pentru Ardeal, o ofensivă civică pentru salvarea puţinului rămas.

Nişte oameni au făcut Unirea de la 1918. Alţii sperau într-o confederaţie de tip helvetic, împreună cu Ungaria, Cehia şi Austria. Alţii, ca Slavici, au spus că unirea Transilvaniei cu România e o porcărie şi au făcut puşcărie. Acum se vede ce-a ieşit. Seriozitatea, eleganţa, disciplina - atribute ale Ardealului - au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizaţia seminţelor de bostan. Era o şansă pentru România să se unească cu Transilvania, să înveţe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost aşa; România a înghiţit Transilvania - de aceea din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde. N-o spun eu, ci un egal al lui Dumnezeu, Cioran. Vor sări o grămadă să contrazică cele spuse mai sus. Dar: câţi dintre voi n-au mers la Bucureşti cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de palincă? Şi n-o duceaţi la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porţi ferecate. Şi dacă, naivi fiind, n-aţi dus acele plase, de câte ori vi s-a sugerat că la Bucureşti se intră cu capul, mâinile fiind ocupate cu "bagaje". Bucureştiul, acest loc în care genialul tebecist se pupă cu analfabetul miliardar, a învăţat toată ţara că se dă. "Se dă carne". "Se dă ouă". Se dă. Mentalitate de moluscă. Aici nu ai drepturi, ci complezenţe. Aici se mănâncă seminţe de bostan, se vorbeşte cu "este mulţi" şi lumea în general se naşte, se înmulţeşte şi moare. N-au învăţat nimic de la unguri, n-au învăţat nimic de la austrieci, n-au învăţat nimic de la nemţi.

Au trecut prea repede de la furculision la Treceţi batalioane române Carpaţii. Poate de aceea cei mai vajnici "apărători" ai Transilvaniei s-au născut dincolo de Carpaţi. Poate de aceea Europa se termină pe undeva pe lângă Braşov. Acolo se termină şi Transilvania. Pentru că în afară de limbă şi şosele proaste nu avem nimic în comun. Va trebui să ne trezim. Să recunoaştem că ceea ce se întâmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată şi voi daţi din umeri. În care mereu înfriguraţi căutaţi o pilă pentru orice. În care şuşotiţi pe la colţuri despre vilele celor din poliţie sau din parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul.

Va trebui să vedem că se poate şi altfel. Că suntem altfel. Că relele cele mari vin de la Bucureşti, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemţii sau burundezii sunt inamicii noştri, ci noi înşine, trăitorii de pe azi pe minine, obligaţi să furăm şi să înjurăm pe la colţuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani şi suntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune - m-am săturat de România, vreau Transilvania mea”.

O revoltă la lipsa bunului simț

De ce nu se schimbă clasa politică, de ce nu scăpăm de dinozaurii din politică, de penali, condamnați și politicienii care candidează din pușcărie. De ce politicienii de la București nu sunt empatici când vine vorba de provincie? Până la urmă cine e de vină? Cum facem să se schimbe lucrurile.în România? Sunt întrebări care se conturează și la care specialiștii caută răspunsuri.

Jiglău: ”Este dificil să găsești o explicație unică”

Politologul clujean George Jiglău atrage atenția că nu există o explicație unică pentru faptul că după aproape două decenii, lucrurile nu s-au schimbat:

“Românii votează la fel, aceste figuri rămân în politică pentru că sunt votate. Degeaba scriem noi din când în când câte un manifest de acest gen, câtă vreme ei sunt votați în continuare. Dar încercarea de a da vina pe unii, pe alții, pe București, nu are niciun sens. Este  foarte dificl să găsim o explicație unică, de exemplu- e de vină Bucureștiul că nu sunt bani la nivel local. Vedem tot soiul de discursuri care accentuează fatalismul la negativismul constant.

Lumea votează cu aceleași figuri pentru că nu există alternativă. Dacă ne uităm la alegerile locale din acest an, vedem că au ieșit primari penali cu multe procente de exemplu, nu au avut contracandidați. De ce? Fie pentru că opoziția nu a făcut opoziție sau sunt incompetenți. Dăm vina și spunem că votează bătrânii fără educație, dar unde sunt ceilalți atunci, tinerii educați, de ce nu sunt mai prezenți? Poate sunt mai puțini sau nu îi interesează. Toți acești politicieni sunt validați prin vot. De asta nu se schimbă clasa politică. Până la urmă cine e de vină? Cum facem să se schimbe lucrurile?”.  

Ioan Hosu: "Clujul și Iașiul vor revalorizare, Bucureștiul nu este empatic"

În același timp, sociologul clujean Ioan Hosu crede că discursurile de acest gen, tot mai multe parcă în spațiul public, sunt de fapt un apel la bun simț în rândul politicienilor:

“Vorbim aici de două scrieri manifest care vizează modernizarea României, unul dintre autori pleacă de la valorile regionale și regionalismului, poate chiar federalismului, celalalt pleacă de la o schimbare în ceea ce înseamnă instituții, politicieni și setul de valori dominante din societatea românească. Ambii autori se revoltă la lipsa bunului simț și agresivitatea elitelor politice în primul rând. Încearcă sau doresc și fac apel la o normalitate, la bun simț. Cred că e vorba despre căutarea unor repere sociale care să modernizeze societatea românească. Asta ne spune că și în 1998 și în 2016 problemele structurale ale României rămân, fie că vorbim de probleme socio economice- sărăcie, lipsa infrastructurii în diferite zone, fie că vorbim de performanța în zona leader-ship-ului politic. Autorii nu fac altceva decât să reclame sau să vorbească în numele României tăcute

În 1998 lumea s-a supărat pe Sabin Gherman, azi pe manifestul de la Iași lumea n-o să se supere pentru că deja e parte comună în discursul public- acest m-am săturat. Cred că aceste două documente sunt scrise cu speranța că România va avea un proiect de modernizare. Ele reflectă de fapt nevoia de a primi angajamenta clare și soluții. Schimbarea nu vine de la politicieni, schimbarea o face fiecare”.

 “Și în 1998 și în 2016 există un refuz al liderului deștept și puternic de la București, este o contatare și un refuz al stilului de leader-ship așa cum e el impregnat de la București. Nu cred că în mod necesar Iașiul și Clujul vor federalizare, ci mai degrabă o revalorizare a comunităților locale. Bucureștiul nu mai reprezintă locul capabil să seteze viitorul României, e un loc urât de oameni. Cred că despre asta vorbesc cei doi. Ei acuză lipsa de empatie a Bucureștiului în raport cu provincia. Bucureștiul nu e empatic, ci adună resursele energiile și îi transformă și pe cei buni care pleacă din Ardeal, în răi. Bucureștiul nu înțelege si nu vrea să înțeleagă, nu poate da speranțe și proiecte și nu le dă. Asta spune Iașiul, în continuare vorbim de zone subdezvoltate. Cine n-are empatie? Conducătorul, liderul care se duce la lucru în mausoleu, politicianul. Țapul ispășitor rămân și sunt politicienii, este un discurs critic la adresa clasei politice pentru că ea nu se modernizează. E foarte important că textele vin din două capitale regionale Cluj și Iași, la o distanță de 18 ani”.  

Sabin Gherman, după 18 ani: “Câte o scrisoare pentru fiecare politician”

Jurnalistul Sabin Gherman consideră că efectul unor astfel de scrisori manifest nu este unul imediat, dar sunt necesare și e nevoie de câte o scrisoare pentru fiecare politician. “Efectul unor astfel de scrisori poate părea paradoxal în prima instanță, adică primul efect al unei astfel de scrisori este să te facă să stai acasă. Însă, în profunzime efectul cel mare al acestei scrisori este că începe lumea să se întrebe ce e de făcut. Aici trebuie să se organizeze oamenii. Dar în ce? Pentru că în momentul în care ai zis că mă organizez într-un partid ai intrat într-o lume contaminată. E ca și cum ai zice că intrăm și noi în toaleta publică acolo unde pute și vei mirosi și tu. În alegeri mai poate intra o asociație care trebuie să aibă un aviz dat de la Ministerul care îți spune dacă ești sau nu de interes public”, afirmă Sabin Gherman.

În opinia jurnalistului clujean, fiecare politician ar trebui “plesnit” cu o scrisoare precum cea de la Iași sau a sa cea din 1998, care este atât de actuală și acum. “Ar trebui să se scrie 1 milion de astfel de scrisori pentru că există 1 milion de proști în politica românească. Fiecărui prost, un om deștept să îi scrie o scrisoare”, punctează Gherman.

“De România asta eu m-am săturat”

Și acum, la 18 ani distanță de manifest, Sabin Gherman spune că s-a săturat de România asta. Dar știe cum trebuie să arate România sa, România mea, România ta, România noastră. E o Românie simplă. “De România asta eu m-am săturat. Și o mai zic încă o dată și încă o dată până le intră în cap sau îmi intră mie în cap. România noastră trebuie să fie extrem de simplă, o Românie în care libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta. În economie, în educație, în cultură, în sănătate, în irigații, în ce vreți”, subliniază jurnalistul clujean.

Nu e loc de sânge proaspăt în politică

Scrisoarea din Iași arată cât de colmatat este sistemul și cât de greu, chiar imposibil este să intre sânge pur în sistemul politic românesc. “Scrisoarea aceasta mai arată un lucru: că sistemul este colmatat. Colmatarea aceasta sistemică vine din lipsa oricărei evaluări și selecții în partide. L-ai înlocuit pe X cu Y. Și? Nu ai înlocuit absolut nimic, ai înlocuit doar un nume cu altul. Președintele celui mai mare partid din România, domnul Dragnea este un infractor dovedit și condamnat, că este sau nu suspendare. Copreședinții celui de-al doilea mare partid al țării, PNL, cine sunt? O doamnă, Alina Gorghiu care și-a făcut o facultate de drept la nu știu ce universitate creștină și un fost vameș, Blaga. Despre ei vorbim noi. Oriunde am merge veți vedea că sistemul este colmatat și fiind colmatat nu poate primi sânge tânăr. Nu are cum. Există la București speranța numită Nicușor Dan și Uniunea Salvați Bucureștiul? Dar va fi primăvara cu o floare?”, mai spune Sabin Gherman.

Cine este Sabin Gherman

Jurnalistul Sabin Gherman s-a născut la data de 22 noiembrie 1968, în satul Zau de Câmpie, județul Mureș. A absolvit cursurile Facultății de Litere, secția română-franceză a Universității din Craiova. În perioada 1992-1999 a lucrat ca redactor, apoi realizator la TVR Cluj.

În anul 1998 a publicat articolul M-am săturat de România în cotidianul "Monitorul de Cluj", eseu asimilat mai apoi ca manifest al Fundației ProTransilvania. Între anii 1999-2000 conferențiază la diferite universități din Viena și Budapesta.

În mai 2000, devine fondator și președinte al Ligii Transilvania-Banat. În prezent este jurnalist la LookTV.

Cine este Andrei Postolache

Autorul textului apărut pe pagina de facebook pentruiasi.ro, este Andrei Postolache, liderul inițiativei politice Pentru Iași. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți manageri IT din Iași și a fost propunerea partidului pentru funcția de primar al orașului. Cu o experiență de peste 10 ani în posturi de conducere în diferite companii multinaționale, Andrei Postolache își propunea să transforme administrația locală în spiritul competenței, eficienței și al respectului pentru oameni.

„Pentru Iași este un partid apărut în anul 2015 în jurul unor profesioniști, cu o carieră de succes în domeniul privat, public sau al societății civile. Chipuri noi pe scena politică, cei șase candidați au luat decizia să se implice activ în viața publică prin crearea unei formațiuni care să ofere ieșenilor o alternativă reală la actualele partide, parte a unui sistem politic corupt, decredibilizat și privit cu neîncredere de peste 90% dintre români’, se arată pesite-ul pentruiasi.ro.  

Anca Maria COLIBĂȘANU

Gabriela DRAGOTĂ