De mici, cu toţii învăţăm – la şcoală, la serviciu, printre prieteni, în relaţia cu autorităţile etc – că avem drepturi dar că, totuşi, nu putem să nu ne asumăm şi obligaţii.
Contribuţiile de 27,95% din fondul de salarii pe care le plătesc angajatorii la stat ar putea să scadă cu 1,2% ca urmare a unei iniţiative a deputatului independent Mircia Giurgiu.
Pentru fiecare 100 de lei rulată în proiectul de la Roşia Montană, în economie s-ar crea activităţi în valoare de cel puţin 350 de lei.
Primarul Sorin Apostu şi ambasadorul Canadei, Philippe Beaulne, au discutat despre investitorii canadieni din Cluj-Napoca.
Ministerului Afacerilor Externe solicită pentru angajaţii săi un spor de 15% din salariul de bază pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul urmând a fi acordat exclusiv angajaţilor care lucrează în sediile ministerului din Capitală, nu şi celor plecaţi din ţară, la post, relatează Mediafax.
Patru candidaţi care susţineau, luni, proba scrisă la limba română de la bacalaureat în centre de examen din judeţul Cluj au fost eliminaţi, după ce au fost prinşi copiind cu ajutorul unor fiţuici sau din cărţi.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va organiza în perioada 23-25 septembrie, la hotelul Fullton din Cluj-Napoca, un seminar internaţional în domeniul rezonanţei magnetice nucleare, mai precis despre noi aplicaţii a sistemelor structurate nano- şi microscopice.
Locuitorii de pe 12 străzi din cartierul Mărăşti nu vor avea apă caldă astăzi, între orele 8.00 – 18.00, furnizarea apei calde fiind întreruptă din cauza unor lucrări de reabilitare a reţelei subterane.
Numărul bolnavilor de diabet se va dubla la nivel mondial până în anul 2030 din cauza stilului de viaţă nesănătos.
Dacă eşti sărac, statul îţi dă ajutor de înmormântare, cu condiţia ca solicitarea să fie făcută înaintea consumării acesteia.
Centrul de dializă de la Turda a fost inaugurat în weekend, cu ocazia Zilelor oraşului, în prezenţa oficialităţilor locale.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a anunţat luni că va aduna semnături de la producătorii agricoli şi consumatori pentru reînfiinţarea pieţei volante în centrul oraşului, în Piaţa Unirii.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a recomandat o monitorizare şi o vigilenţă sporită în faţa virusului gripei aviare.
Cei mai mulţi angajaţi concediaţi din companiile de stat în ultimii cinci ani sunt de la CFR Marfă, potrivit unei analize a econtext.ro.
De Ziua Minerului, comunităţile miniere au cerut autorităţilor centrale relansarea industriei miniere.
Concertele, spectacolele, festivităţile de premiere, jocurile şi concursurile pentru copii au fost doar câteva din surprizele pregătite pentru Zilele Turzii.
Parcul rustic “La Butuci” va fi extins în intervalul 3-18 septembrie, cu ajutorul sumei de 8.000 de lei.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca derulează cel de al doilea stagiu de practică în cadrul proiectului “Parteneriat pentru Practica Studenţilor”.
Din cei 150 de copii din centrele de zi EveryChild şi Dumbrava Roşie, beneficiari ai proiectului ”Vreau să termin şcoala şi eu!”, 125 şi-au îmbunătăţit nivelul de cunoştinţe faţă de testul iniţial, de la finalul anului 2010, arată organizatorii proiectului.
Acesta este mesajul de disperare al unei clujence, care riscă să piardă tot ce a muncit în ultimii ani.
Tot mai mulţi clienţi de pe piaţa locală de IT şi-au îndreptat atenţia, începând din prima parte a anului, către preţ, în defavoarea calităţii, susţine Cornelius Brody, CEO al companiei iQuest, unul dintre principalii furnizori locali de soluţii şi servicii IT.
S-a dat startul înscrierilor la Startup Fest Cluj-Napoca.
MasterCard Europe şi compania aeriană low-fare low-cost Wizz Air anunţă acceptarea cardurilor Maestro pentru achiziţionarea de servicii şi bilete de călătorie prin intermediul site-ului wizzair.com.
Din 15 septembrie, în Iulius Mall se va deschide primul magazin H&M din Cluj.
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) reducere dobânda la creditele intermediare garantate cu ipoteca de la 8,2% la 7% pe an.
Campionii de la „U“ Mobitelco BT Cluj au efectuat un stagiu de pregătire de două săptămâni la Miercurea Ciuc, iar în weekend vor participa la un turneu amical.
Finala BT Tennis Trophy 2011 s-a disputat la Winners Tennis Club din Cluj-Napoca, în faţa unei asistenţe record de aproximativ 400 de spectatori.
Echipajul Napoca Rally Academy, format din Vlad Cosma şi Florin Dorca, a încheiat pe locul 6 în clasamentul clasei 6, Barum Rally, a şaptea etapă a Intercontinental Rally Challenge, desfăşurată la Zlin, Cehia.
Echipa de volei masculin a Universităţii Cluj a susţinut recent două meciuri de pregătire cu formaţia SCMU Craiova.
Antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a declarat că jucătorii Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş, excluşi din prima reprezentativă înaintea amicalului cu San Marino, ar avea o şansă să fie convocaţi din nou dacă tricolorii înving Luxemburg şi Franţa.
Cântăreaţa va concerta, pentru prima dată la Cluj-Napoca, în data de 7 octombrie.
Un concert susţinut de Mátyás Oláh, la violoncel, şi Boglárka Oláh, la pian, va avea loc miercuri, 31 august, la ora 19, la Biserica Reformată de pe str. Mihail Kogălniceanu.
BERBEC
Dimineaţă primiţi un cadou de la o persoană dragă. Aveţi o capacitate de comunicare deosebită şi colaboraţi excelent cu cei din jur. Spre seară este posibil ca un grup de prieteni să vă invite la o petrecere. Ar fi bine să vă feriţi de excese.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi,la Roşia Montană, că e un susţinător al proiectului minier “nu de azi, de ieri”, amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa şi recomandându-le reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul.
“Eu sunt un susţinător al proiectului nu de acum, nu de azi, de ieri, şi în campania electorală am fost aici, la Roşia Montană”, a afirmat Băsescu în timpul vizitei făcute în cariera din localitate, citat de Mediafax
El le-a sugerat reprezentanţilor companiei miniere să găsească modalităţi să prezinte proiectul pe televiziunile naţionale. “România trebuie informată. Populaţia nu e vinovată că e reticentă, pentru că e neinformată. V-aş recomanda să investiţi mai mult în transferul de informaţie”, a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a spus că România trebuie să-şi relanseze “mineritul nesubvenţionat” şi a afirmat că ar trebui luată o decizie cât mai repede cu privire la proiectul minier de la Roşia Montană deoarece s-a vorbit foarte mult despre acesta. Totodată, Băsescu a spus că aurul este important, dar, în afară de aur, “locurile de muncă sunt mină de aur”, informează Mediafax
Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M va deschide primul magazin din Cluj-Napoca
Şapte candidaţi care susţineau astăzi proba scrisă la limba română de la bacalaureat în centre de examen din judeţele Cluj şi Arad au fost eliminaţi, după ce au fost prinşi copiind cu ajutorul unor fiţuici sau din cărţi.
Peste 2500 de persoane au semnat un apel pentru relansarea industriei mineritului în Apuseni.
Mircia Giurgiu va strânge semnături pentru ca piaţa volantă să se desfăşoare în centrul oraşului.
Deputatul independent Mircia Giurgiu propune un proiect legislativ prin care să fie reduse contribuţiile sociale ale angajatorilor cu 1,2%.