monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dâncu, audiat la DNA în dosarul Belina

Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării Vasile Dâncu a ajuns joi la Direcția Națională Anticorupție. El a fost audiat în calitate de martor în dosarul Belina.

Vasile Dâncu a declarat că a fost auditat în calitate de martor, în dosarul Belina, de procurorii anticorupție.

„Am fost chemat ca martor în dosarul Belina. Am fost întrebat dacă am fost acolo și ce stiu despre asta. Nu știu nimic. M-au întrebat dacă ştiu ceva despre cine e proprietar. Nu ştiu nimic. Nu ştiu de HG, era în 2013 şi nu aveam nicio funcţie atunci. Era vorba de ce am văzut. Am fost o dată sau de două ori la pescuit acolo. Am fost cu Liviu Dragnea", a declarat Vasile Dâncu după audieri”, a declarat Vasile Dâncu, la ieșirea de la DNA.


Vasile Dâncu a ajuns la DNA în jurul orei 14.00 şi a stat aproximativ o oră, iar la plecare le-a spus jurnaliştilor că a fost audiat în calitate de martor în dosarul Belina, dar că nu ştie nimic despre asta.

În dosarul Belina sunt vizaţi preşedintele PSD Liviu Dragnea, precum şi Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.


În 12 octombrie, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au demisionat din funcţiile de ministru al Dezvoltării, respectiv ministru al Fondurilor europene, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD.

Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.


DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb, în acelaşi dosar.

Potrivit ordonanţei întocmite de procurori, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate H.G. 943/2013, act cu caracter individual şi HG 858/2013, act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.


Totodată, au fost făcute notări în cărţile funciare ale celor două imobile (insula Belina şi braţul Pavel) cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menţionate.

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.


Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv şi de agrement „Dunăre-Belina-Seaca", la data de 26 iulie 2013, CJ Teleorman a înaintat MDRAP o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Naţională „Apele Române", în proprietatea publică a judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului judeţean Teleorman.

La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, au atras atenţia că scoaterea din domeniul public al statului şi din administrarea “Apelor Române” a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.

”În aceste condiţii, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparţin domeniului public al statului aflate în administrarea “Apelor Române”, astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern. Astfel, în şedinţa de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificaţie ale Insulei Belina şi Braţului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenenţa acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparenţa că trecerea lor în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern”, susţine DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripţiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.

"Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie, a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative. La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române", în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Prin modalitatea de adoptare a acestei hotărâri de guvern au fost încălcate prevederile Constituţiei României, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 şi cu O.U.G. 107/2002, având în vedere că insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din albia minoră a Dunării, astfel încât nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publică. De asemenea, au fost încălcate o serie de dispoziţii ce reglementează normele de tehnică legislativă, aspect semnalat în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, în perioada premergătoare adoptării hotărârii", arată DNA.

Conform sursei citate, ”adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condiţiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh şi-a însuşit în totalitate conţinutul notei de fundamentare şi a proiectului de hotărâre de guvern, a iniţiat şi a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfinţea transmiterea unor părţi din imobilele Insula Belina şi Braţul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei”.

Etichete: vasile dincu