Actualitate
Cordoș, președintele PSD Cluj: „Profesorul Dîncu alături de noua echipă vor face politici în care oamenii sunt pe primul loc”
Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a declarat că partidul se află în plin proces de înnoire și deschidere spre oameni valoroși, cu valențe de stânga.
Liderul Organizației Partidului Social Democrat Cluj, Alexandru Cordoș, a spus că profesorul Vasile Dîncu alături de noua echipă PSD Cluj se vor concentra pe politici publice în care „oamenii sunt pe primul loc”.
„Cred că politica românească are nevoie de oameni implicați, oameni care au experiența necesară pentru a trasa o viziune. Prezența profesorul Vasile Dîncu pe listele Partidului Social Democrat Cluj la alegerile parlamentare ne onorează. În prezent, consider că este persoana cu cea mai clară viziune despre cum trebuie să arate partidul și și-a asumat rolul de a schimba imaginea PSD. Ultimii ani au fost unii dificili pentru partid, dar cred că profesorul Dîncu, alături de noua echipă PSD Cluj pot face politici publice în care oamenii sunt pe primul loc”, a declarat Alexandru Cordoș, pentru Monitorul de Cluj.
Totodată, președintele PSD Cluj a salutat prezența lui Alexandru Rafila și a lui Adrian Streinu Cercel pe listele PSD pentru alegeri parlamentare din decembrie.
„PSD se află în plin proces de reînnoire și de deschidere spre oameni valoroși, cu valențe de stânga, a căror voce nu a fost auzită până acum. Vorbim despre profesioniști, medici, profesori, care dau ceva oamenilor și comunităților din care provin, cum este și cazul medicilor Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, care vor candida pe listele psd la alegerile parlamentare. Prin prezența lor, putem recâștiga încrederea românilor, putem demostra că într-adevăr ceea ce facem, facem pentru oameni și nu fiecare pentru sine. Doar prin profesioniști care au obținut încrederea oamenilor prin munca depusă putem avea un partid mai performant”, a mai afirmat Cordoș.
Vasile Dîncu va candida pe listele PSD Cluj, pentru Senat
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a confirmat luni că va candida pe listele organizaţiei Cluj, pentru Senat. El a afirmat că politica PSD este acum una de deschidere, de căutare a unor oameni credibili, recunoscuţi în comunitatea lor, context în care în ultima perioadă s-au înscris mai multe nume cu notorietate.
„Dacă foloseşti cuvântul «reformă» în România, lumea îşi scoate pistolul imediat, pentru că sună urât. Este vorba despre o politică pe care PSD o dezvoltă în viitor, în ceea ce priveşte resursele umane, deschiderea partidului pentru societatea civilă şi căutarea, aşa cum este normal, a unor oameni credibili. Unul dintre criteriile pe care le-am aprobat noi a fost cel a notorietăţii publice şi al încrederii publice. Este normal să avem într-un partid oameni de toate categoriile, dar în primul rând orice partid are nevoie de lideri care să fie recunoscuţi în comunităţile lor. (...) Voi candida pentru judeţul Cluj, la Senat”, a declarat Dîncu într-o conferinţă de presă la sediul PSD.
CITEȘTE ȘI
Scandal în PSD Cluj. Nasra cere demisia conducerii: „Am pierdut 22 de primari”/ Cordoș: „Cea mai semnificativă scădere s-a petrecut chiar sub conducerea sa”