Politică
Avram Fițiu și Dorinel Munteanu deschid listele PMP la parlamentare. Senatorul Lungu nu mai candidează la Cluj
Organizația Partidul Mișcarea Populară Cluj intră în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie cu Avram Fițiu și Dorinel Munteanu în fruntea listelor pentru Camera Deputaților, respectiv pentru Senat.
PMP Cluj și-a desemnat duminică candidații pentru alegerile parlamentare. Astfel, profesorul Avram Fițiu, care a candidat la alegerile locale din 27 septembrie pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, va deschise lista organizației la Camera Deputaților, în timp ce fostul fotbalist Dorinel Munteanu va fi primul pe lista pentru Senat.
Candidații PMP Cluj pentru Camera Deputaților sunt:
- Avram Fițiu, profesor și subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii;
- Andrei Maxim, antreprenor în domeniul HoReCa;
- Adrian Nap, președintele PMP Turda;
- Ioan Racolța, primarul comunei Călărași;
- Borbely Folrin, primarul comunei Cătina;
- Olaru Paul, antreprenor, tehnician optometrist.
Senatorul Lungu nu va mai candida la Cluj
Președintele PMP Cluj, senatorul Vasile Cristian Lungu, a declarat, pentru Monitorul de Cluj, că va candida pentru un nou mandat în Parlamentul României pe listele PMP Sălaj.
Lista PMP Cluj pentru Senat va fi astfel deschisă de cunoscutul fotbalist Dorinel Munteanu, urmat de doctorul Ioan Vereșiu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.
„Dorinel Munteanu va deschide lista de la Senat la PMP Cluj pentru alegerile parlamentare. Îl avem și pe domnul doctor Ioan Vereșiu, un doctor destul de cunoscut în mediul medical din Cluj-Napoca și nu numai. Dânsul va fi locul doi la Senat. Avem un loc eligibil, credem, pe Cluj, dar e foarte relativ, când ai patru etape de redistribuire”, a declarat liderul PMP Cluj, Vasile Cristian Lungu, pentru Monitorul de Cluj.
PMP Cluj va depune candidaturile marți la Biroul Electoral Județean Cluj.
Dorinel Munteau a făcut o primă performanță la Cluj ca antrenor al echipei CFR Cluj ceea ce a însemnat foarte mult în cariera sa de fotbalist și antrenor. Apoi, a salvat de la retrogradare brand-ul Ardealului, U Cluj, unde a și rămas cu sufletul. Dorinel Munteanu lucrează deja la o serie de proiecte care să ajute la dezvoltarea sportului de masă, iar un loc în Parlamentul României oferă siguranța ca aceste proiecte să fie implementate cât mai curând. Sportivii vor avea un reprezentant în Parlament care să le apere interesul și să depună amendamente pentru dezvoltarea sportului românesc.
Amintim că profesorul Avram Fițiu a candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, obținând 1,47% din voturile clujenilor. La Consiliul Local Cluj-Napoca, PMP a obținut 1,86% din voturi, ăn timp ce la Consiliul Județean Cluj, partidul a reușit să obțină un scor de 5,11%, asigurându-și două locuri în forul județean.
CITEȘTE ȘI
PNL Cluj s-a decis pe cine trimite la Senat și Camera Deputaților! Două surprize în fruntea listelor. LISTA COMPLETĂ