monitorulcj.ro Menu
Politică

Dîncu: România are la dispoziție 658 de milioane de euro de la UE pentru o administrație mai eficientă

România are la dispoziție prin Programul Operațional de Capacitate Administrativă (POCA) un buget de 658 de milioane de euro cu care să ajungă la o administrație mai modernă, mai eficientă și mai transparentă, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale, cu prilejul semnării primelor proiecte finanțate din fonduri europene din perioada de programare 2014-2020.

"Semnăm în această zi primele contracte dintr-un proiect legat de capacitatea administrativă. Este debutul, ca să spunem așa, al semnării contractelor pentru Programul Operațional de Capacitate Administrativă 2014-2020. Este un program care a fost (...) unul dintre cele mai de succes programe ale exercițiului financiar trecut 2007-2013. Avem pentru acea perioadă o rată de absorbție de aproape 98%. (...) Pentru exercițiul financiar nou, acest program are o țintă ambițioasă, peste 90.000 de funcționari publici și lucrători contractuali din administrație, 250 de instituții publice, cel puțin, din partea aceasta pe care o vizăm până acum, un buget de 658 de milioane de euro, deci peste o jumătate de miliard de euro care să ajungă într-o administrație mai prietenoasă, mai modernă, mai eficientă", a afirmat Vasile Dîncu, joi, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MDRAP.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a adăugat că bugetul pentru perioada 2014-2020 este de trei ori mai mare față de exercițiul financiar precedent.


"Asta înseamnă că a fost apreciată performanța, că s-au deschis noi căi pentru modernizarea administrativă. (...) Am deschis liniile de finanțare încă din primăvara anului trecut. În cadrul acestui eveniment vom lansa trei contracte de finanțare, care vor sprijini condiționalități ex-ante pe care le avem pentru alte programe operaționale, de exemplu pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) sau în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și măsuri pe termen scurt, să spunem, care sunt legate de strategia pentru consolidarea administrației publice", a spus Dîncu.

Potrivit acestuia, obiectivul principal al celor trei proiecte este acela al îmbunătățirii capacității administrative în ceea ce privește "protecția mediului și derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului sau, în cealaltă parte, programe de evaluare a riscurilor și posibilitatea de a vedea, în sfârșit, întreaga panoplie a riscurilor din România dintr-o perspectivă științifică, operațională, calculabilă".


Dîncu a afirmat că prin aceste programe se încearcă și evaluarea tipurile de servicii pe care le oferă administrația publică și, totodată, îmbunătățirea calității acestora.

El a punctat, totodată, lipsa datelor statistice despre "serviciile publice oferite și despre nevoile cetățeanului".


În opinia acestuia, un alt obiectiv al actualei guvernări este cel al reconstrucției administrației locale, el adăugând că la ora actuală aceasta este legiferată foarte schematic, ca "o administrație centrală în miniatură".

Un al patrulea contract de finanțare semnat joi cu POCA are ca beneficiar Direcția Generală de Administrație Publică din cadrul MDRAP, cu o valoare de 37,1 milioane de lei, aproximativ 8,24 milioane de euro.

Etichete: vasile dincu