monitorulcj.ro Menu
Politică

Papahagi: Îmi pare sincer rău de Iohannis. Pare nesprijinit sau chiar sabotat din interior

Adrian Papahagi, susținător al Monicăi Macovei în campania pentru Cotroceni, și-a exprimat compasiunea pentru Klaus Iohannis care la lansarea candidaturii la prezidenţiale, în fața Guvernului, ar părea "nesprijinit sau chiar sabotat din interior".

"Sunt convins că mulți dintre cei care azi erau pe scenă în jurul lui, începând cu Vosganian și terminând cu Ioan Oltean ar fi încântați ca Ponta să câștige și să castreze DNA. Ar avea mult mai mult de câștigat personal din victoria decât din înfrângerea PSD", a scris Papahagi, pe contul său de Facebook.

El a adăugat: "De asemenea, purtătorii de speranță în PDL (că în PNL nu e nimeni în afară de Iohannis), adică MRU și Predoiu, au fost anexați și neutralizați (am trăit același lucru și eu în PMP). Pur și simplu, au trecut în rândul 3. Restul e un circ jenant, de la candidatura lui Udrea, până la perdelele de fum Tăriceanu-Meleșcanu. Singura care joacă pe bune e Macovei, cu resursele limitate ale unui independent, sprijinită de voluntari și suporteri neplătiți și neîncolonați în autocare. Șansa normalității în România e firavă și poartă numele Macovei. Este șansa pe care ne-o acordăm singuri, fiecare după cum îl ajută discernământul".