monitorulcj.ro Menu
Politică

Adrian Papahagi: „Celor de la putere le este teamă de tineri şi de diaspora“

Pentru ca alegerile să se desfăşoare corect într-o ţară democratică fiecare vot trebuie să fie numărat. Pentru ca acest lucru să funcţioneze, sistemul electoral trebuie să fie unul performant şi mai ales transparent. În acest sens, reprezentanţii M10 propun votul electronic, proiect care a ajuns la Comisia de Cod Electoral.

În ultima perioadă, s-a vorbit mult despre un sistem electronic de votare. De altfel, în mai multe ţări acesta este implementat deja. Un astfel de sistem a propus şi europarlamentarul Monica Macovei, acesta fiind unul din proiectele cu care ea s-a înscris în cursa pentru preşedinţia României.

De ce vot electronic?

Unul dintre iniţiatorii Asociaţiei M10, clujeanul Adrian Papahagi, subliniază încă o dată că în acest fel va creşte prezenţa la vot în rândul tinerilor, care reprezintă „spaima“ celor de la putere.


„Votul electronic este important pentru că în primul rând va duce la creşterea participării la vot foarte mult. În al doilea rând, participarea la vot va creşte în rândul tinerilor şi în mediul urban. La ţară nu se votează electronic.

De asemenea, nu vom mai vedea oameni duşi la vot cu autocarele.


Acest sistem de vot este foarte util pentru diaspora, iar dacă este foarte bine gândit nu poate fi falsificat. Votul electronic se leagă de registrul de evidenţă a populaţiei.

Acestea sunt cele mai importante aspecte pentru a avea alegeri transparente. Iar în opinia mea, teama puterii este de tineri şi de diaspora“, a explicat Adrian Papahagi.