Politică
Macovei şi Papahagi denunță “fuga de justiție” a lui Victor Ponta
Reprezentanţii Partidului M10 atrag atenţia că autosuspendarea lui Ponta din funcția de prim-ministru este o stratagemă lașă și vicleană, prin care încearcă să supraviețuiască politic.
Operația de genunchi a lui Ponta este o urgență juridică, mai degrabă decât una medicală, spun Monica Macovei şi Adrian Papahagi.
“Victor Ponta, fugar în Turcia și anchetat penal, nu mai are căderea să propună nimic, cu atât mai puțin înlocuitorul lui la șefia guvernului. Conform Constituției României, art. 107, alin. 3, „dacă primul-ministru [...] este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar...”. Prin urmare, Președintele îl poate desemna ca premier interimar pe oricare membru al guvernului.
Dacă Iohannis îl desemnează pe Oprea, cum îi cere Ponta, înseamnă că au o înțelegere ocultă, ceea ce ar fi extrem de grav.
Sperăm că Președintele României nu are un blat cu Victor Ponta și Gabriel Oprea, prin care să favorizeze fuga lui Victor Ponta de justiție și diverse stratageme de supraviețuire politică și de menținere la putere a unui grup de interese legat prin cumetrii vizibile sau subterane.
M10 continuă să ceară demisia lui Victor Ponta și consideră fuga acestuia de justiție o problemă majoră pentru democrația românească și credibilitatea externă a țării”, spun reprezentanţii M10.