monitorulcj.ro Menu
Politică

Traian Băsescu: Politica fiscal-bugetară derulată de Guvernul Ponta cu FMI este greșită

Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu a anunțat marți, în cadrul unei declarații de presă, că va trimite Parlamentului o scrisoare în care prezintă argumente pentru respingerea Ordonanței de Urgență privind aplicarea accizei pe carburanți.

„Cred că există o nouă șansa să punm  sub semnul întrebării aplicarea accizei, pentru că astăzi ordonanța de urgență nu a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților și a fost retrimisă la comisia de buget finanțe. Am în pregătire o scrisoare care va pleca înspre Parlament cu argumente de ce trebuie respinsă OUG de către Parlament. În scrisoare voi indica și care sunt propunerile mele de ajustare a cheltuielilor”, a declarat președintele, potrivit b1.ro.

Potrivit acestuia, noua taxă pe carburanți este o crimă pentru economie.


„Știu că este dorită de propagandiștii de la Antena ,3 dar ea este o crimă pentru economie. Este împotriva interesului economiei românești”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a mai spus că „politica fiscal-bugetară pe care o derulează Guvernul Ponta împreună cu FMI este greșită”.

„Știu bine această țară, știu bine cum reacționează economia, oamenii, firmele în general. Ea trebuie imediat ajustată. S-au introdus 35 de taxe noi care vizează administrațiile locale, agricultura etc., s-a introdus celebra taxă pe infrastructuri și s-a introdus și taxa suplimentară pe combustibil. Este o povară enormă pentru economie și implicit pentru cetățeni. Nici rezultatele nu sunt conform așteptărilor la încasările la bugetul de stat”, a mai spus președintele.

„Riscăm să avem efecte de dezechilibrare a echibrelor macroeconomice în lunile următoare. Solutia corectă este revenirea la politica sănătoasă a așezării cheltuielilor în funcție de venituri certe. Numai așa ne vom putea încadra în deficitul bugetar planificat pentru acest an fără să generăm dezechilibre macroeconomice. Este un semnal de alarmă de maximă gravitate pe care îl trag. Guvernul și Parlamentul își asumă responsabilitatea, dar rugămintea mea este să se aplece asupra a ceea ce spun. Politica asta ne va duce pe termen mediu la crearea unor mari dezechilibre macroeconomice”, a continuat președintele.