monitorulcj.ro Menu
Politică

ICCJ sesizează CC cu privire la suspendarea urmăririi penale a preşedintelui în dosarul Firea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis sesizarea Curţii Constituţionale privind suspendarea urmăririi penale a preşedintelui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a reclamat că a fost şantajată de şeful statului.

Instanţa supremă a admis, vineri, cererea formulată de senatorul PSD Gabriela Firea privind sesizarea Curţii Constituţionale, fiind reclamată astfel neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 312, alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că "suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană".

Sesizarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocaţii Gabrielei Firea, în raport de faptul că preşedintele beneficiază de imunitate. Instanţa supremă a stabilit următorul termen în dosar la 24 iulie. În 28 mai, avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, a depus o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării preşedintelui Traian Băsescu "pentru calomnie".


Potrivit apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic. "Este ultima cale de atac, pe care, de data aceasta, am făcut-o complexă, în sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar în cauză se pune în discuţie interpretarea unor texte constituţionale. Eu consider că niciun procuror şi niciun judecător, chiar dacă de la Înalta Curte, nu este competent să se pronunţe asupra interpretării textelor constituţionale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate pronunţa numai Curtea Constituţională", arăta avocatul, potrivit Mediafax.

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce preşedintele, referindu-se la senatorul PSD, a declarat că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus şeful statului.


Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu, care i-a recomandat premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator". Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi. Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.


În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie la Parchetul instanţei supreme.