Politică
Micul dictator. De ce a „blocat-o” premierul pe o studentă din Cluj, pe Facebook
Victor Ponta, tânărul reformator al PSD, este, în realitate, un mic dictator, care nu suportă să fie contrazis. După ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a postat pe Facebook declaraţii şocante la adresa jurnaliştilor numindu-i “purceluşi anti-guvernamentali”, a venit rândul premierului Victor Ponta să blocheze comentariile criticilor. A simţit-o pe propria piele o studentă din Cluj.
Bianca Tămaş (21 de ani), studentă în anul II la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, povesteşte că a lăsat un comentariu pe pagina oficială de Facebook a premierului Victor Ponta în care i-a transmis că “nu face nimic bun pentru popor, doar arată cu degetul spre alţii”. Surpriza a venit câteva săptămâni mai târziu când studenta a vrut să lase un al doilea comentariu, dar şi-a dat seama că a fost blocată.
“Prin primăvară am dat peste pagina oficială de Facebook a lui Victor Ponta și am lăsat un comentariu în care mi-am exprimat opinia, luând în calcul absolut orice regulă de bun simț, în legătură cu hobby-ul dânsului de a arăta cu degetul ca să nu vadă lumea că el de fapt nu face nimic. Comentariul suna cam aşa «dacă oricum nu faceţi nimic bun pentru popor, măcar să nu arătaţi cu degetul spre alţii» şi l-am postat în contextul scandalului legat de terenul din comuna Nana când Victor Ponta l-a ameninţat pe preşedintele Traian Băsescu cu plângere penală că ar fi ameninţat-o şi şantajat-o pe senatoarea PSD Gabi Firea. Premierul s-a legat atunci de Băsescu chiar dacă nu a fost implicat în scandalul dintre cei doi”, a declarat Bianca Tămaş.
Ea mai spune că imediat după postare, comentariul a fost şters. Apoi, după vreo două săptămâni, a vrut să lase un alt comentariu, însă, surpriză. A fost blocată.
“Pot vizualiza în continuare pagina, însă nu pot posta nimic. Nu mai pot lăsa comentarii, nu îmi mai apare căsuţa cu comentarii. Așadar, să înțeleg că oamenii care se ocupă de imaginea primului-ministru sunt atât de riguroși încât nu lasă niciun fir de praf să se atingă de acesta? Și atât de frică să le fie de o amărâtă de studentă încât să-i răpească dreptul la libera exprimare? Stați fraților, liniștiți, că toată lumea știe că ăsta micu` fură… atâta că unii sunt mai fraieri și cred că vor primi și ei ceva. Acum ca să-i cânt puțin în strună, «fă, Ponta» bine și lasă-mă să mă leg de viața ta pe Facebook”, mai spune Bianca Tămaş.
“Câţi dintre politicieni nu operează în acest mod?”
Sociologul clujean Ioan Hosu este de părere că aceste critici, în măsura unui limbaj de bun simţ, nu ar trebui să fie cenzurate, ele putând fi de folos celui criticat.
“Unii văd Facebook-ul ca un instrument de PR, o promovare complementar canalelor media clasice. În concepţia aceasta când ai o abordare integrată, sigur, e normal să laşi doar pe cele favorabile. Pe de altă parte, cât de dure au fost criticile încât să fie cenzurate? Nu e sigur că Victor Ponta le cenzurează, administratorii contului său de Facebook sunt cei care moderează discuţiile. Câţi dintre politicieni nu operează în acest mod? Întrebarea e în ce măsură politicianul român îşi asumă critica. Dacă vorbim de critici nejustificate este normal să le respingă. Reţelele de socializare ar trebui să încurajeze dezbaterea, gândirea critică. Derapajele nu au ce căuta. Dacă comentariile sunt în registrul dialogului, poate cel în cauză ar avea de câştigat”, a precizat Hosu.
Precedentul Palada
Echipa premierului Victor Ponta nu este la prima abatere de acest gen. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a lansat în luna august pe Facebook un atac foarte dur la adresa jurnaliştilor pe care îi cataloghează drept "anti-guvernamentali", dând exemplul unui ziarist Gândul, pe care nu îl numeşte, dar despre care spune că l-a "executat electric cu plăcere", blocându-l pe Facebook, pe motiv că "făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină".
"Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi", a comentat el.
Ziaristul despre care scria Mirel Palada ar fi Attila Biro. Attila Biro, fost jurnalist la Hotnews, actualmente reporter la gândul.info, a scris pe contul său de Facebook următorul mesaj: ”Nu pot să înțeleg cum oameni în toată firea cred că pot să mintă un popor întreg. Îmi aminetesc că am mai trecut printr-un episod similar acu ceva luni. Un eurobarometru spunea că românii în proporție de 75% sau ceva de genul nu au încredere în guvern. Ponta a ieșit și a zis pe invers 35% din români au încredere în guvern și iată ce mare creștere de încredere am înregistrat”.