Peste 2000 de pasionați de motociclete din toate colțurile țării și din 14 țări străine și-au dat întâlnire la cea de-a 19 întâlnire națională a motocicliștilor din România. Acoperiți de tatuaje, geci de piele și lanțuri, motocicliștii petrec timp de trei zile în Gilău deschiderea sezonului din acest an.
Prezent sâmbătă după masă la o întâlnire cu jurnaliştii în cadrul TIFF 2016, regizorul Nae Caranfil a declarat că pregătirea scenelor de musical din filmul “6,9 pe scara Richter” au început cu aproximativ o lună înainte de filmări.
“6,9 pe scara Richter”, cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil a fost proiectat, în premieră mondială, la gala de deschidere TIF 2016, vineri seara. Filmul conţine scene de musical, un element rar, inexistente în filmele româneşti.
Peste 2000 de motocicliști și-au dat întâlnire în Gilău în acest weekend la întâlnirea bikerilor din România. Motoare turate, femei frumoase și multă bere pe ritm de muzică rock, așa își încep „sezonul” motocicliștii din România.
Universitatea Cluj a terminat la egalitate sâmbătă, 28 mai, scor 1-1, pe Cluj Arena, cu Olimpia Satu Mare. Fanii Universității s-au enervat și au intrat pe teren pentru a le cere socoteală jucătorilor și i-au luat la bătaie.
Apelul formulat de clubul CFR Cluj, împotriva depunctării cu nouă puncte pentru sezonul viitor, sancţiune aplicată şi cluburilor ASA Tg. Mureş, Rapid şi Petrolul, a fost admis, vineri, în parte, iar clujenilor li s-au redus trei puncte din penalizarea initial.
Clujenii deveniți actori peste noapte grație asemănării cu personaje celebre din filme la fel de celebre au fost prezenți, vineri seara, la gala de deschidere a ediției a 15-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF 2016.
Ediția a 15-a a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) s-a deschis vineri seara, în Piața Unirii, cu un spectacol de acrobații la înălțime și cu proiecția în premieră mondială a filmului “6,9 pe scara Richter” al lui Nae Caranfil.