Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Procurorii DIICOT Cluj au audiat, vineri, în calitate de martori, mai multe persoane din conducerea clubului de fotbal CFR Cluj, în dosarul privind delapidarea clubului respectiv, după ce joi au fost audiați oamenii de afaceri Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan.
Gala Operelor Clujene, demonstrații culinare și degustări de preparate, concerte dar şi un spectacol de artificii sunt doar câteva dintre suprizele care îi aşteaptă pe clujenii care vor participa sâmbătă la Zilele Clujului.
Partener în cadrul evenimentului “Caravana Filmului Românesc”, Salina Turda îi așteaptă atâtpecopii, cât și pe cei care vor să își aducă aminte de copilărie, să petreacă câteva ore în amfiteatrul minei Rudolf.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a lansat un atac dur împotriva foştilor preşedinţi ai instituţiei despre care susţine că au fost informaţi de SRI despre chestiuni ce ţin de siguranţa naţională.
Ministerul Finanțelor Publice a publicat un ghid explicativ pentru Declarația 201 privind veniturile realizate din străinătate. Sunt precizate categoriile de contribuabili care trebuie să depună această declarație, veniturile impozitate, precum și modul în care trebuie completată declarația.
În perioada 23-25 mai, la Centrul de Cultură Urbană și în Parcul Central, cu ocazia „Zilelor clujene ale economiei sociale”, se vor desfășura o serie de activități prin care se dorește promovarea economiei sociale, dezvoltarea comunitară și stimularea implicării civice.
Printre evenimentele speciale la cea de-a 15-a ediție a TIFF-ului se numără un program generos dedicat Lituaniei. Cinefilii vor avea ocazia să vadă 10 titluri din cinematografia lituaniană: filme reprezentative din ultimii cinci ani, pelicule clasice restaurate, dar și trei dintre operele celui mai cunoscut cineast lituanian, Šarūnas Bartas, invitat la Cluj în secţiunea 3x3.
Jucătoarea echipei Olimpia Cluj-Napoca, Corina Olar, vorbeşte într-un interviu despre fotbal ca stil de viaţă. Interviul a fost realizat înainte de finala Cupei României care va avea loc marți, 24 mai, pe stadionul Michael Klein din Hunedoara, între echipele Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș.
Directorul Companiei Naţionale Imprimeriile (CNI) Coresi Cluj, Mircia Giurgiu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus o plângere la DNA împotriva fostei conduceri a sucursalei clujene, care ar fi produs pierderi de 1,5 milioane de lei.
Tomas Ryde, selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, a vorbit, joi, într-un interviu pentru Federaţia Română de Handbal, despre ce aşteptări are de la Turneul Final 4 al Cupei României.