Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunță că joi, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a sectorul 3A Gilău - Mihăiești, al Autostrăzii Transilvania.
În ultimul week-end al lunii mai (27, 28, 29 mai) are loc întrunirea moto de la Cluj, una dintre cele mai mari și mai așteptate adunări ale motocicliștilor din România și nu numai.
Candidatul susținut de PSD la Primăria municipiului Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, le-a adus joi în fața presei pe cele două foste angajate de la Feleacul care l-au acuzat într-un interviu că ar fi distrus fabrica şi şi-a bătut joc de angajaţi. Buzoianu a sperat că cele două îl vor scoate basma curată, dar efectul a fost exact invers.
Două evenimente importante pentru Turda: vor avea loc vineri, 27 mai, mai exact semnarea protocolului de colaborare între Autoritatea Națională pentru Turism și Salina Turda și inaugurarea Hotelului Potaisa, proaspăt reabilitat și modernizat.
Peste 300 de meciuri vor avea loc la Cluj, în perioada 3-5 iunie, în cadrul turneului de fotbal pentru copii şi juniori Fotbal à la Cluj, ediţia III-a.
Gala de deschidere a ediției a 15-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF are loc vineri, la ora 20.30, în Piața Unirii. În perioada 27 mai – 5 iunie, cinefilii vor avea de ales între cele 248 de producții, concerte și evenimente în mai multe locații din Cluj-Napoca și în afara municipiului.
Zona industrială a Clujului, cândva locul în care munceau zeci de mii de oameni, este acum un loc desprins din filmele proaste. Mândria industriei comuniste este părăsită şi înconjurată de vegetaţie şi gunoaie. Ce trebuie să înveţe Clujul de la oraşele industriale europene care au reuşit să se reinventeze?
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, că Guvernul nu va aproba în şedinţa de miercuri ordonanţa privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deaorece negocierile cu sindicatele vor continua.
O cercetătoare din România, Ioana Cozmuţa, lucrează la centrul din Silicon Valley al Agenţiei Spaţiale Americane NASA la un proiect care vizează integrarea orbitei Pământului în viaţa noastră de zi cu zi, astfel încât generaţiile viitoare să ajungă să lucreze în spaţiul cosmic.
Documentele privitoare la predarea amplasamentului lucrării Drum Ocolire – Centura SUD Florești au fost semnate miercuri dimineață în sediul Primăriei Florești.
O studentă de la Universitatea Babeş-Bolyai a povestit cum era cât pe ce să pice în capcana „agenţiilor” care le promit tinerilor că vor apărea în reviste şi cataloage.
Aproximativ 4.200 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, iar peste 97% dintre cazuri reprezintă părăsiri voluntare ale domiciliului, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților.