Monitorul de Cluj publică în EXCLUSIVITATE un document pe care „aparatul de specialitate” și conducerea Cosiliului Județean îl ascund de mai bine de o lună. Este vorba de o analiză care demontează, punct cu punct, Raportul Comisiei Tehnico-Economice pe care conducerea forului județean își întemeiază decizia de a nu semna cererea de finanțare a terminalului Intermodal. „Total neadevărat, nefondat, superficial, cu rea intenţie şi tendenţios” - așa este descris Raportul în analiza pe care Monitorul a obținut-o din sertarele mai marilor județului. Documentul, întocmit de specialiștii Aeroportului, este ascuns de șefii CJ, deși el se află în mapele tuturor consilierilor județeni.
Echipa de handbal feminin a CS Universitatea Cluj, U Alexandrion, a încheiat marți sezonul regulat a Ligii Naționale cu meciul împotriva ocupantei locului 2 în clasament, HCM Baia Mare.
Parlamentarii fac legi „anti-arest“. Senatorii au dezbătut, marţi, în Comisia Juridică, un alt proiect care îi vizează pe politicieni, prin care cer renunţarea la arestul preventiv. Aceasta, coincidenţă sau nu, tocmai într-o zi în care DNA a mai cerut o arestare, cea a deputatului Ion Ochi.
Legiferează pentru ei sau mai rău, se coalizează şi fac scut în faţa legii, uneori indiferent de culoarea politică. Lipsesc de la şedinţe sau nu au propuneri legislative, şi totuşi, beneficiază de o serie de privilegii. Este vorba dspre parlamentarii noştri, care în ultima vreme au emis o serie de pretenţii, în ciuda inactivităţii lor.
Curtea Constituțională a iscat dispute în cadrul Senatului, după ce Camera a fost obligată să redacteze hotărârea lută în 25 martie în cazului lui Dan Șova privind cererea DNA de reținere și arestare preventivă.
Tatiana Niculescu Bran a anunţat, marţi, că s-a retras din funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, menţionând că decizia a fost motivată de constatarea că, în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, colaborarea sa cu presa nu a fost cea pe care ar fi dorit-o.
Ce-a de-a patra ediție a „Maratonului Făget”, redenumit de organizatori „Trail Running & MTB Marathon” și care este cel mai mare eveniment de acest gen din Transilvania, va avea loc la finalul acestei săptămâni la Cluj.
CS Universitatea Cluj-Napoca a câștigat titlul de campioană națională la floretă masculin pe echipe, marți, în Sala de Scrimă Floreasca din București, cu șase victorii din tot atâtea meciuri.
Expunerea economiei la criza financiară cu care se confruntă Atena, datorită numeroaselor sucursale deschise în România de băncile greceşti, are un efect negativ asupra leului, care s-a depreciat ieri în faţa principalelor valute, în contrast cu celalalte monede din regiune.
Procurorii DNA au dispus deschiderea unui nou dosar pe numele Elenei Udrea, pentru spălare de bani şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, acesta fiind disjuns din dosarul "Gala Bute".
Județul Cluj va trimite trei elevi la olimpiadele internaționale de matematică și informatică din Thailanda și Kazahstan. Dragoș Crișan și George llie au fost medaliați cu aur la olimpiada națională de matematică, iar Alexandru Velea a obținut medalia de aur la informatică.
În ciuda promisiunilor utopice ale premierului sau miniștrilor care s-au perindat pe la Transporturi, situația reală în ceea ce privește lucrările de construcții de autostrăzi și drumuri în România este sub orice critică. O arată cifrele: negru pe alb, nu este loc de întors.
O tânără aflată în îngrijirea Direcției pentru Protecția Copilului Cluj a fost implicată într-un grav accident de circulație comis de un șofer care avea o alcoolemie record de 1.60 grame alcool în sânge. Fata era internată la Centrul Perlino.
A treia campanie de colectarea a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din acest an are loc sâmbătă, 25 aprilie. Campania este organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart și urmează să joace miercuri cu românca Simona Halep, nr. 3 mondial și a doua favorită a competiției, care va intra direct în această fază.
Weekend-ul ce a trecut, capitala politicii românești s-a mutat, în modul cel mai propriu, la Cluj. Ce să facă și politicienii după „îmbuibătura” de Paști, să nu pară că și-au lungit prea mult vacanța și, totodată, să aibă și scop curativ, de „detoxifiere”?
Sportivii afiliați Clubului Sportiv Universitatea Cluj au obţinut două clasări pe podiumul celei de-a doua etape a Campionatului Naţionale de Scrabble Anglofon.
În perioada 22 – 23 aprilie 2015, în cartierul Mănăştur, zona Minerva din Cluj Napoca, se va desfăşura Caravana de conştientizare din cadrul proiectului „Oportunităţi pentru viitor prin şanse egale”, contract nr. POSDRU/144/6.3/S/131904.
Comisia de licitație din cadrul Primăriei Florești a analizat cele 20 de oferte depuse pentru licitația privind realizarea noii grădinițe din Florești și a stabilit câștigătorul.
Vineri, 24 aprilie 2015, începând cu ora 19, va avea loc Concertul simfonic de încheiere a ediţiei cu nr. 11 a Festivalului de muzică contemporană Cluj Modern.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Republica Dominicană, la scurt timp de la decolare. Cei şapte pasageri aflaţi la bordul avionului au murit în urma impactului puternic.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe îl ironizează pe premierul Victor Ponta pentru gestul de a cere Avocatului Poporului să-i atace la CCR o ordonanţă de urgenţă, respectiv OUG nr. 7/2015.
Alteța Sa Regală, Principesa Maria a României, cea mai mică dintre cele cinci fiice ale Majestății Sale Regelui Mihai I, a semnat recent un acord de colaborare cu Farmec. Alteța Sa Regală devine ambasador al companiei clujene, reprezentând astfel asocierea a două dintre valorile româneşti: coroana şi brandurile autohtone de calitate.
Cotidianul american The New York Times a câştigat trei premii Pulitzer au anunţat, luni, reprezentanţii Universităţii Columbia, cei care decernează aceste distincţii.
În perioada 01-03.05.2015, Salina Turda va avea program de funcționare prelungit. Astfel, aceasta va fi deschisă publicului între orele 09:00 – 19:00, ultima oră de intrare fiind ora 18:00, potrivit conducerii societății.
O propunere formulată de social-democraţi și discutată la Ministerele Finanţelor şi Mediului este cea a scăderii TVA la 9% pentru apa potabilă, de la robinet, pentru cinci metri cubi de apă folosiți lunar de o familie.
România a urcat cinci poziţii după întâlnirea câştigată, zilele trecute, în Canada, şi se află pe locul şapte, cu 5912.50 puncte, în clasamentul Fed Cup, dat publicităţii luni.