monitorulcj.ro Menu
Sport

U Alexandrion încheie sezonul regulat cu o înfrângere în fața echipei HCM Baia Mare

Echipa de handbal feminin a CS Universitatea Cluj, U Alexandrion, a încheiat marți sezonul regulat a Ligii Naționale cu meciul împotriva ocupantei locului 2 în clasament, HCM Baia Mare.

Meciul a fost considerat unul mai mult de pregătire pentru Play-Out-ul care va începe săptămâna viitoare, în care fetele or trebui sa dea totul pentru a rămâne și în următorul sezon în ligă.

Baimărencele au început meciul foarte hotărâte să câștige și au controlat de la început partida, fiind în avantaj încă din primele minute.


În a doua repriză clujencele au încercat să reducă din diferență însă apărarea puternică a echipei oaspete s-a impus ducând scorul la final 27-38.

În faza următoare, U-Alexandrion va întâlni echipele HCM Râmnicu Vâlcea, CSM Cetate Devatrans, Universitatea Neptun Constanța, CSM Unirea Slobozia și SC Mureșul Tg. Mureș. Prima partidă din Play-Out va avea loc joi, 30 aprilie.


Pentru U-Alexandrion au marcat: Popa - 8 goluri, Laslo - 6 goluri, Biris - 4 goluri, Chintoan - 3 goluri, Paraschiv - 3 goluri, Cârjan - 1 gol, Severin - 1 gol și Petruș - 1 gol.