monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr cercetat pentru fals în declaraţii: a produs un accident şi nu l-a declarat la Poliţie

Un tânăr este cercetat pentru uz de fals şi fals în declaraţii date în urma unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Poliţiştii din Turda au prins luni, 20 aprilie, în jurul orei 18:30, un bărbat, de 23 de ani, din Cluj-Napoca, care a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Acesta a parasit locul accidentului din Turda, fără să încheie constatare amiabilă cu celălalt conducător auto implicat şi nici nu s-a prezentat la Poliţia Turda pentru întocmirea actelor de constatare a coliziunii, în termenul legal de 24 ore.

Tânărul s-a prezentat la Biroul Rutier din Cluj-Napoca pentru a obţine autorizaţie de reparaţie, invocând că a fost acroşat în Cluj-Napoca de un vehicul care a părăsit locul accidentului fără a putea identifica conducătorul auto.


În momentul depistării, maşina bărbatului de 23 de ani nu mai prezenta avarii. Acesta a folosit autorizaţia de reparaţie pentru a-şi reface autoturismul într-un atelier din Cluj-Napoca.

„În cauză se efectuează cercetări pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi  uz de fals, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.