În condițiile în care Franța și Statele Unite au pe plan intern probleme economice grave iar pe plan extern sînt confuze și derutate, Europa stă să crape sub greutatea welfarismului, Rusia a preluat inițiativa pe frontul islamic și pe cel est european, Germania a rămas singură acasă, să aibă grijă de frații mai mici. Unul a dat drumul la gaze și se joacă cu chibriturile, unul se apleacă peste balustrada balconului, la etajul șapte, unul bagă degetele în priză în timp ce altul îi descuie ușa violatorului Vladimir. Și în timpul ăsta Germania trebuie să-și plimbe fratele siamez, Franța, cu căruciorul prin parcul spitalului.
Noua alianţă Lege şi Ordine (ALO) a strâns deja 25.000 de semnături pentru a intra “în legalitate” şi începe să prindă rădăcini şi la Cluj, anunţă liderii acesteia.
Unul dintre cei doi militari morţi în Afganistan, Vasile Claudiu Popa, era din Alba Iulia, dar locuia în Constanţa, însă la solicitarea mamei acestuia, el ar putea fi înmormântat la Alba Iulia.
Radio Guerrilla îşi opreşte emisia on air luni, la ora 20:00, urmând să emită doar online până în a doua jumătate a lunii octombrie, când echipa postului de radio se va prezenta la un concurs organizat de CNA pentru a putea emite din nou în FM.
România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa, a declarat premierul Victor Ponta.
România trebuie să îşi exploateze resursele naturale, nu să le blocheze, pe baza unor standarde ridicate de mediu care pot fi preluate din legislaţia finlandeză şi care, odată respectate, nu mai pot reprezenta un motiv ca exploatarea să nu fie aprobată, a declarat premierul Victor Ponta.
17 foşti inspectori guvernamentali, disponibilizaţi începând cu 1 septembrie, au dat in judecată Guvernul la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând „suspendarea actului administrativ” prin care au fost eliberaţi din funcţii.
Pianista română Alexandra Dăriescu se află pe lista scurtă a ediţiei din acest an a Women of the Future Awards, o competiţie naţională desfăşurată anual în Marea Britanie, care premiază cele mai talentate femei tinere, ce reprezintă un model pentru generaţiile viitoare.
Comisia specială pentru Roşia Montană cere celor care vor să fie prezenţi sau reprezentaţi la întâlnirea de joi de la Parlament cu membrii Comisiei să se înscrie online.
Anul universitar începe cu veşti proaste pentru studenţii din toată ţara ca urmare a deciziei tot mai multor universităţi să majoreze taxele de studiu. În Cluj, din cinci universităţi, două au mărit taxele de şcolarizare.
PDL are, de luni, un guvern din umbră care va oferi soluţii alternative românilor. Cătălin Predoiu, care ocupă funcţia de prim-ministru, a anunţat şi componenţa executivului, printre miniştrii "din umbră" aflându-se şi senatorul clujean Alin Tişe.
Sportivul român Florin Ionuţ Croitoru a cucerit trei medalii de aur la categoria 62 kg, la juniori, în cadrul Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret U-23 de la Tallinn (Estonia).
Apple a vândut 9 milioane de iPhone-uri 5S şi 5C, în trei zile, a anunţat luni compania americană, datele reprezentând un nou record pentru primul weekend de vânzare a smartphone-urilor.
Creşterea cheltuielilor cu încălzirea ar putea fi „condimentată” cu o majorare a cheltuielilor de bloc cu până la 10%, anunţă asociaţiile de proprietari.
O echipă de medici din Austria şi Italia va veni la Cluj pentru a stabili de ce simte rău Alexandru Arşinel după transplantul de rinichi. Actorul a fost reinternat astăzi la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj.
Prim-ministrul guvernului alternativ al PDL, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, componenţa guvernului din umbră, printre miniştrii "din umbră" aflându-se Alin Tişe la Interne, Monica Macovei, la Justiţie, Gheorghe Ialomiţianu - Finanţe, Andreea Paul - Economie, Gheorghe Ştefan - Agricultură şi Lucian Bode - Energie.
Costume populare, cojoace, vase din ceramică, gemuri şi dulceaţă, miere au fost doar câteva din oferta celor 100 de producători care au participat la Transilvania Fest, în acest week-end la Cluj-Napoca.
Construcţia viitoarei catedrale greco-catolice din Piaţa Cipariu a ajuns în acest moment la înălţimea de 20 de metri şi se lucrează la înălţarea ei cu încă trei metri. Întreaga construcţie a fost estimată la 4 milioane de dolari. Până acum, s-a cheltuit jumătate din sumă
Chris Norman, vocea inconfundabilă a hiturilor Living Next Door to Alice, Stumblin’ In și Midnight Lady, va susține un concert extraordinar la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca în 15 octombrie.
Daniel Radcliffe a fost idolul copiilor și al adolescenților când l-a interpretat pe celebrul ucenic vrăjitor Harry Potter, iar acum ar putea juca rolul unei legende a rockului: Freddie Mercury, solistul grupului Queen.
Parlamentarii Partidului Mişcarea Populară au depus, luni, la Parlament un proiect de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul în străinătate, a anunţat preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Construcţia viitoarei catedrale greco-catolice din Piaţa Cipariu a ajuns în acest moment la înălţimea de 20 de metri şi se lucrează la înălţarea ei cu încă trei metri.
Anchetatorii au mers, luni, în Parcul Tei pentru a ridica noi probe în dosarul copilului ucis de câini în 2 septembrie, în zonă fiind găsit cadavrul unui câine de luptă.
Ştampila "Par Avion", înscrisă pe miliarde de scrisori, a fost aplicată pentru prima dată pe o depeşă în urmă cu aproape 100 de ani, pe 15 octombrie 1913, expediată în timpul primului zbor poştal aerian francez între oraşele Villacoublay (Regiunea pariziană) şi Pauillac (sud-vest).
Cu ocazia acţiunilor desfășurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul şi comercializarea materiai lelor lemnoase, polițiștii clujeni au prins în acest sfârșit de săptămână mai mulți hoți de lemne și au confiscat peste 10mc de material lemnos.
Câteva zeci de manifestanţi au participat la un marş la Budapesta, duminică după-amiază, pentru a protesta faţă de proiectul unei mine de aur la Roşia Montană, în vestul României.
Sandu Octavian, bărbatul care apare în imaginile surprinse de camerele de supraveghere în Parcul Tei, susține că l-a găsit pe Andrei, fratele mai mare al copilului ucis de maidanezi, la aproximativ un kilometru de parc, l-a dus la bunica lui, după care l-a căutat și pe celălalt copil.
Petre Grigoraş, antrenorul CFR-ului, a declarat după remiza cu Pandurii că echipa sa se află într-o situaţie mai mult decât delicată, având doar 10 puncte după 8 etape.
Clienţi ai LinkedIn, operatorul celei mai populare reţele de socializare pentru profesionişti, au dat compania în judecată în Statele Unite pentru folosirea datelor lor personale în vederea atragerii de noi membri, relatează Bloomberg.
"Breaking Bad" şi "Modern Family" au câştigat premiile pentru "cel mai bun serial-dramă" şi "cel mai bun serial-comedie" la cea de-a 65-a ediţie a galei Primetime Emmy, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.
Unul dintre evenimentele speciale dedicate publicului celei de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj” este spectacolul de teatru „D’ale Carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete.
Doi militari români au murit în Afganistan, după ce un dispozitiv improvizat a explodat în timp ce se aflau în misiune de patrulare, informează, luni, Ministerul Apărării. Cei doi militari români au fost răniţi în timp ce se aflau în patrulare, duminică, în jurul orei 22.00, ora României, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Producătorii agricoli locali au reuşit să strângă în această toamnă 1,9 milioane de tone de floarea-soarelui, în creştere cu 60% faţă de sezonul anterior, cantitatea fiind cea mai mare dintre toate economiile din Uniunea Europeană.
Tot mai mulți utilizatori încep să-și pună bariere în ceea ce privește device-urile care le acaparează tot mai mult viața. Fie că este o barieră fizică sau una conceptuală (oprirea dispozitivelor după ora 23.00), utilizatorii spun că aceste tehnici de ținere departe a telefoanelor le îmbunătățește relațiile, dar și nervii.
Tribunalul Cluj judecă în aceste zile un proces care are ca obiect anularea certificatului care atestă că nu sunt probleme de ordin arheologic în zonă.