Pe lângă faptul că „autostrada” va avea imensa lungime de 70 km, contractul a fost împărțit în 4 loturi, iar lucrările de construcție se estimează că vor dura 3 ani. Asta cu toate că nu se construieşte de la zero, ci pe actualul drum european, şi niciunul dintre tronsoane nu este mai lung de 25 km. Nimeni nu spune pe unde va fi deviat traficul rutier deosebit de intens pe perioada şantierului?
Gimnasta Diana Bulimar a câştigat, duminică, medaliile de aur în finale la bârnă şi sol, respectiv una de bronz la paralele, iar Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, la reuniunea de la Alphen aan den Rijn (Olanda).
Peste 1500 de persoane protestează în Piaţa Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca şi cer demisia premierului Victor Ponta pe care îl acuză de schizofrenie pentru că în calitate de premier a aprobat proiectul Roşia Montană şi l-a trimis spre aprobare Parlamentului, dar în calitate de deputat se opune proiectului.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,5, s-a produs duminică în estul arhipelagului indonezian, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, dar fără să declanşeze o alertă de tsunami.
Potrivit unuia dintre majordomii angajaţi la Windsor, palatul în care locuiesc cei doi, Camilla ar fi încercat să se sinucidă, pe fondul unei depresii cauzate de zvonurile privind eliminarea de la tron a lui Charles.
Un român a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident rutier produs pe autostrada M7 din Ungaria, în direcţia Budapesta – Slovenia, atutoturismul în care se aflau aceştia intrând într-un camion care circula regulamentar, informează MAE.
David Frost, jurnalistul britanic care l-a intervievat pe preşedintele Richard Nixon, a murit la 74 de ani, potrivit CNN. El era cunoscut pentru emisiunile pe care le realiza cu oamenii politici.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, astăzi, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că din 2014 se vor introduce în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care elevii vor învăţa şi despre acordarea primului ajutor.
În perioada 30-31 august poliţiştii clujeni și-au folosit toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier din dotare, care au fost amplasate în sistem cascadă, pentru a-i prinde pe șoferii vitezomani.
Alexandru Coroian, liderul consilierilor judeţeani ai PDL, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va propune un proiect de hotărâre prin care să fie alocată suma de 300.000 de lei din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Cluj pentru introducerea apei şi a canalizării şi în satele cu primari PDL.
Studiul de fezabilitate pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania a fost finalizat. După ce proiectul va trece de votul consilierilor locali, Primăria va căuta un investitor privat, iar anul viitor va aplica pentru obţinerea unor fonduri europene.
Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, a declarat, duminică, că proiectul de regionalizare nu trebuie făcut pe picior şi nici pentru a fi satisfăcute interesele şi orgoliile unor persoane. Mai mult, acesta spune că aşa cum arată astăzi proiectul de regionalizare nu este decât o intenţie de a baroniza sau superbaroniza România.
Un reprezentant al pacienţilor care suferă de insuficienţă renală a scris că rapiditatea cu care Alexandru Arşinel a primit un rinichi este suspectă. Emanuel Ungureanu care conduce Asociația pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta” și se ocupă de zeci de copii și tineri care fac dializă l-a atacat pe Mihai Lucan afirmând că transplantul de care a beneficiat Arşinel a fost influenţat de calitatea de persoană publică.
Creşterea accizelor pentru anumite bunuri de lux şi introducerea de accize în cazul altor bunuri este destinată să compenseze impactul bugetar negativ pe care l-ar putea determina reducerea TVA la pâine. Veniturile suplimentare din accize sunt estimate la 300 milioane lei până la finalul anului 2013.
Daniel Buda a cerut demisia lui Victor Ponta şi a întregului Guvern nemulţumit de faptul că acesta a adoptat în Guvern proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, după care a declarat că în calitate de parlamentar va vota împotriva proiectului.
Preşedintele Traian Băsescu a sosit, duminică dimineaţă, la Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă. Preşedintele este însoţit de soţia sa, Maria.
Asociaţia non-profit Paşi Înainte a realizat un grup de lucru format din reprezentanţi ai mai multor instituţii publice pentru a contribui la adoptarea unui tratament adecvat pentru copiii cu ADHD.
Echipajul feminin de 8+1 al României, în componenţa Cristina Ilie, Cristina Grigoraş, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Ioana Crăciun, Andreea Boghian, Ionela Zaharia şi Daniela Druncea, a câştigat medalia de argint la Campionatul Mondial de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud).
PNL-iștii dejeni şi-au ales ieri preşedintele, în cadrul Adunării Generale a Partidului Naţional Liberal. Marius Mânzat, cel care a ocupat şi până în prezent această funcţie, a fost reales în unanimitate de cei peste 80 de membri prezenţi în Sala Mare a Primăriei Dej.