monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„D’ale Carnavalului” vine la Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj”

Unul dintre evenimentele speciale dedicate publicului celei de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj” este spectacolul de teatru „D’ale Carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete.

„D’ale Carnavalului” vine la Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj”

Miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 19:00, scena Casei de Cultură a Studenţilor va găzdui o redare fidelă a textului lui I. L. Caragiale, un spectacol prin care Silviu Purcărete vizitează lumea comică a încurcăturilor cauzate de mască, a personajelor clovneşti ce se definesc prin discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă.

Spectacolul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, a câştigat patru premii la Gala Comediei Româneşti 2012: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună scenografie şiPremiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.


Silviu Purcărete, unul dintre cei mai marcanţi regizori români, a montat spectacole pe cele mai importante scene din ţară, dar şi din străinătate, fiind invitat în selecţia oficială a festivalurilor de la Avignon şi Edinburgh. Contribuţia excepţională la spaţiul cultural european a artistului român este recunoscută prin acordarea titlului de Chevalier des Arts et des Lettres în Franţa şi prin decorarea cu Ordinul Steaua Romaniei în grad de comandor. Alături de actorii Teatrului din Sibiu, Silviu Purcărete a montat alte şapte piese printre care „Aşteptându-l pe Godot”, „Faust”, şi „Metamorfoze”.

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală, dar şi online pe www.comedycluj.ro sau accesând link-ul http://biletmaster.ro/ron/Event/47000790/D%60ale-carnavalului. Preţul biletelor este de 35 de lei respectiv 40 de lei în funcţie aşezarea în sală.