Sport
Halep a trecut de Petkovic și este la două meciuri de revenirea pe locul 2 WTA
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.
La finalul partidei de joi noapte, Simona Halep a declarat că este foarte obosită şi nu ştie cum a reuşit să se impună în faţa sportivei germane Andrea Petkovic, în întâlnirea din optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, dar a dorit foarte mult să câştige acest meci.
„A fost foarte dificil, nici nu ştiu cum am câştigat. Sunt foarte obosită, dar am vrut cu adevărat să câştig acest meci. Am luptat până la final şi sunt bucuroasă că am fost concentrată până la sfârşit. Poate că am vorbit prea mult cu mine însămi pe teren, dar mâine voi fi mai tăcută”, a declarat Halep, care este la două victorii de revenirea pe locul 2 WTA.
Partida a durat două ore şi 40 de minute.
După Kristina Mladenovic, Halep a întâlnit o altă jucătoare înaltă, pe Andrea Petkovic (1,80 metri înălţime), de asemenea o sportivă cu serviciu şi lovituri puternice. Meciul din noaptea de joi spre vineri a avut o durată lungă, ca partida din turul al doilea, spre trei ore. Schimburile de mingi au fost intense, ghemurile au fost lungi, iar cele două jucătoare nu s-au menajat şi s-au alergat pe toată lăţimea terenului.
Cu toate că a jucat şi în partida anterioară mult, două ore şi 50 de minute, Halep a câştigat meciul cu sportiva germană în principal datorită condiţiei fizice mai bune. Nu poate fi trecută cu vederea, totuşi, calitatea loviturilor şi mobilitatea superioare, în cazul româncei, care au anulat, pe măsură ce timpul trecea, jocul în forţă al lui Petkovic.
Halep a început cu un break meciul, Petkovici a egalat imediat, apoi până la 5-4 pentru jucătoarea germană de 27 de ani s-a mers cu seviciul fructificat de fiecare parte. Mai agresivă, Petkovici a reuşit un nou break în ghemul al zecelea şi şi-a trecut setul pe tabelă, cu 6-4, după 46 de minute.
Condusă cu 1-0 la începutul setului al doilea, românca a reuşit prima dată să câştige două ghemuri la rând, cu break de 2-1. Petkovici a acuzat o problemă la palma dreaptă, astfel că în pauză a cerut intervenţia trainer-ului, care i-a aplicat un pansament la mână. Pauza s-a lungit suficient ca să o scoată din ritm pe Halep, care s-a văzut imediat condusă cu 3-2. La acest scor, a fost rândul ei să solicite o pauză medicală, pentru o problemă la genunchiul stâng. Au urmat trei ghemuri la rând câştigate de sportiva română, care apoi a egalat la seturi, tot cu 6-4, după alte 62 de minute.
Setul decisiv a început cu un ghem lung, pe serviciul germanei. Halep l-a câştigat pe acesta şi pe următorul, conducând cu 2-0. Petkovic a arătat semne clare de oboseală, chiar dacă a egalat la 2 pe fondul relaxării Simonei Halep. În continuare, jucătoarea născută la Tuzla, în Bosnia, nu a mai opus mare rezistenţă, astfel că Halep s-a impus cu 6-2 în decisiv.
În faza următoare, Halep va juca, sâmbătă, nu înainte de ora 03.30, cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 34 WTA, care, în optimi, a beneficiat de abandonul sportivei Victoria Azarenka din Belarus, locul 21 WTA, la scorul de 1-6, 3-0.
Jucătoarea din Constanţa conduce cu 4-0 în întâlnirile directe cu Pavliucenkova, dar ultima lor partidă a avut loc la finalul sezonului 2013.
Pentru accederea în sferturi, Halep va primi un premiu de 57.380 de dolari şi 190 de puncte WTA.
Simona Halep şi-a egalat performanţa de anul trecut la Western & Southern Open, calificarea în sferturile de finală. În cazul în care va ajunge în finală la Cincinnati, la actuala ediţie, Halep va reveni pe locul 2 WTA.