monitorulcj.ro Menu
Sport

România va întâlni echipa Canadei în play-off-ul pentru Grupa Mondială

Echipa feminină de tenis a României va înfrunta formația Canadei, pe 18-19 aprilie, în deplasare, în barajul pentru Grupa Mondială a competiției Fed Cup, potrivit tragerii la sorți efectuate, astăzi, la Londra.

România, care nu a mai jucat în eșalonul de elită al Fed Cup din 1992, a trecut în primul tur al Grupei Mondiale II de Spania, în weekend, la Galați, cu scorul de 3-2. Dacă va învinge Canada, România va juca în 2016 în Grupa Mondială a Fed Cup.

Canada, fără principala sa jucătoare, Eugenie Bouchard, a fost învinsă cu 4-0, la Quebec, de Cehia, deținătoarea trofeului.


România și Canada s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed, Cup, în 1983, în Elveția (Zurich), când echipa noastră se impunea cu 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale. Lucia Romanov a învins-o cu 6-2, 6-3 pe Angela Walker, Virginia Ruzici a dispus cu 7-6, 6-0 de Carling Bassett, iar perechea Florența Mihai/Lucia Romanov a câștigat cu 6-3, 6-4 disputa cu cuplul Carling Bassett/Jill Hetherington.

Ilie Năstase: „Meciul depinde de ce face Begu cu Bouchard”

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, pentru Mediafax, că întâlnirea de Fed Cup Canada - România din play-off-ul pentru Grupa Mondială va depinde în mare măsură de meciul dintre Irina-Camelia Begu şi Eugenie Bouchard (locul 7 WTA), cea mai bună jucătoare a adversarelor. „Meciul este unul greu. Nu cunosc aşa de bine toate fetele din echipa Canadei, dar eu cred că meciul depinde în bună măsură de ce face Begu cu Bouchard. Şi bineînţeles de meciul de dublu. Şanse avem, asta este clar, dar este importantă şi forma fetelor la momentul întâlnirii”, a afirmat Năstase.


Faptul că întâlnirea va avea loc în Canada va fi un dezavanttaj pentru echipa României, este de părere Năstase. „Era mai bine dacă jucam acasă. Normal că jucând în deplasare e un dezavataj”, a adăugat fostul tenisman.

Româncele mai bine poziționate în clasamentul WTA

Potrivit site-ului wtatennis.com, jucătoarele de tenis din România sunt clasate mai bine decât rivalele din Canada.


Cele mai bune românce din ierarhia mondială sunt Simona Halep - locul 3, Irina Begu - locul 34, Monica Niculescu - 57, Alexandra Dulgheru - 95, Sorana Cîrstea - 102 etc.

Cele mai bune jucătoare canadiene în acest moment în clasamentul WTA de simplu sunt Eugenie Bouchard - locul 7, Aleksandra Wozniak - 132, Sharon Fichman - 136, Gabriela Dabrowski - 184 etc.


Halep o conduce pe Bouchard cu 2-1 la meciurile directe, după ce a învins-o ultima oară la Turneul Campioanelor, cu 6-2, 6-3. Begu a pierdut luna trecută primul său meci cu Bouchard, care a învins în trei seturi, cu 6-1, 5-7, 6-2, în optimi, la Australian Open. În alte dueluri reprezentative, Genie Bouchard o conduce cu 1-0 pe Cîrstea, iar Wonziak a învins-o pe Niculescu de două ori și pe Dulgheru o dată.

Celelalte meciuri de baraj pentru Grupa Mondială sunt următoarele: Polonia - Elveția, Olanda - Australia și Italia - SUA, primele echipe fiind gazde.


Barajele pentru Grupa Mondială II: Argentina - Spania, Japonia - Belarus, Slovacia - Suedia și Serbia - Paraguay.

Rezultatele înregistrate în weekend de Canada și România:
Canada - Cehia 0-4, la Québec
Karolina Pliskova (Cehia) - Françoise Abanda (Canada) 6-2, 6-4
Tereza Smitkova (Cehia) - Gabriela Dabrowski (Canada) 6-1, 6-2
Karolina Pliskova (Cehia) - Gabriela Dabrowski (Canada) 6-4, 6-2
Denisa Allertova/Lucie Hradecka (Cehia) - Françoise Abanda/Gabriela Dabrowski (Canada) 6-1, 7-6 (7/2)

România - Spania 3-2, la Galați
Simona Halep (România) - Silvia Soler-Espinosa (Spania) 6-2, 6-1
Garbine Muguruza (Spania) - Irina Begu (România) 6-3, 6-2
Garbine Muguruza (Spania) - Simona Halep 6-4, 6-3
Irina Begu (România) - Silvia Soler-Espinosa 6-2, 6-4
Irina Begu/Monica Niculescu (România) - Garbine Muguruza/Anabel Medina-Garrigues (Spania) 5-7, 6-3, 6-2