Sport
Simona Halep a debutat cu dreptul pe iarba de la Birmingham
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 6-2, pe britanica Naomi Broady, locul 208 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Birmingham.
A fost un început de sezon pe iarbă trecut cu bine de jucătoarea română, principala favorită la Birmingham. Înaltă de 1,89 şi cu un serviciu năpraznic, Broady, o specialistă pe iarbă, a rezistat până la 4-4 în primul set, când Halep a fructificat prima minge de break din meci. După ce a salvat o minge de rebreak, Halep a închis setul cu 6-4, în 39 de minute.
Jucătoarea din Constanţa şi-a îmbunătăţit evoluţia de la ghem la ghem, câştigând şase la rând. Halep a avut o ezitare la 3-0, când i-a permis adversarei să obţină un rebreak, însă şi-a revenit imediat şi nu a mai cedat decât un ghem, punând capăt meciului, cu scorul de 6-2 în al doilea set, după o oră şi 11 minute.
„Mă bucur că am câştigat, sunt bucuroasă că sunt aici. Adversara mea a avut un serviciu foarte puternic şi mi-a pus ceva probleme în primul set. Anul trecut am avut rezultate bune pe iarbă, sper să reuşesc performanţe mari şi anul acesta. Vreau să mă concentrez la fiecare meci, nu e uşor să te adaptezi şi voi încerca să lupt pentru şansele mele. Mă simt extraordinar aici şi le mulţumesc fanilor. E o plăcere să joc în faţa românilor oriunde în lume”, a spus Halep, pentru DigiSport.
Halep va juca în turul al treilea cu învingătoarea partidei dintre sportiva cehă Klara Koukalova, locul 92 WTA, jucătoare venită din calificări, şi Caroline Garcia din Franţa, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 16.
Calificarea în optimile de finală este recompensată cu un premiu de 8.670 de dolari şi 55 de puncte WTA.
Simona Halep a fost direct acceptată în turul secund al turneului Premier de la Birmingham, în calitate de principală favorită a competiţiei.