Politică
“Elevii maghiari sunt discriminaţi”. Se elimină examenul de limba română pentru aceştia?
Partidul Civic Maghiar (PCM) va depune, săptămâna viitoare, în Parlament, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii Educaţiei care prevede eliminarea examenelor de limba română la Evaluarea Naţională de la sfârşitul claselor a VI-a şi a VIII-a şi la Bacalaureat pentru elevii maghiari.
Preşedintele PCM, Mezei Janos, a declarat, vineri, că motivul care a stat la baza propunerii legislative este că elevii maghiari sunt discriminaţi faţă de cei români, având în plus examenul de limba română, scris şi oral.
„PCM va depune săptămâna viitoare în Parlament, prin intermediul celor doi deputaţi pe care îi avem şi care au fost aleşi pe listele UDMR, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii Educaţiei care prevede eliminarea examenului de limbă română pentru elevii maghiari. Este vorba despre examenul de Evaluare Naţională de la sfârşitul claselor a VI-a şi a VIII-a şi la Bacalaureat. Motivul acestei iniţiative legislative este că elevii maghiarii sunt discriminaţi în comparaţie cu elevii români, având de susţinut două examene în plus, limba română scris şi oral”, a spus Mezei.
Potrivit liderului PCM, iniţiativa nu înseamnă că elevii maghiari nu trebuie să cunoască limba română.
„Ei ar trebui să susţină un examen de limba română în timpul liceului, în cei patru ani, când vor ei, iar în baza acestuia să se poată prezenta, ulterior, pentru susţinerea Bacalaureatului”, a explicat Mezei Janos.
Acesta speră ca demersul parlamentar al PCM să fie sprijinit şi de UDMR, dar şi de parlamentarii români.
„Este timpul să începem nişte discuţii între cele două etnii pentru a găsi o cale amiabilă de a trăi împreună, de a nu fi tot timpul duşmănoşi unii cu alţii. Noi vrem să trăim în România, nu vrem să plecăm, dar vrem să trăim în libertate şi prietenie. Este important să ştim limbile celor două etnii pentru a putea comunica mai uşor”, a conchis preşedintele PCM.