Actualitate
Ioan-Aurel Pop, despre Ziua Limbii Române: „este o sărbătoare a spiritului românesc”
Limba română se sărbătoreşte pe data de 31 august. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai, spune că această zi este o sărbătoare a spiritului românesc pentru că ea este efigia cea mai pregnantă a românilor şi pentru faptul că rămâne viaţa noastră ca popor.
Istoricul consideră că poţi să vorbeşti româneşte fără să fii român, dar nu poţi să fii român fără să vorbeşti româneşte.
Ziua de 31 august este sărbătorită ca Ziua Limbii Române din anul 2013 când legea 53/2013 a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea senatorului Viorel Badea. Sărbătoarea a fost semnată de către 166 de parlamentari din toate partidele.
Iniţiatorul propunerii legislative a afirmat că „importanța limbii nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale”.
Ce spune Ioan-Aurel Pop despre Ziua Limbii Române?
Ioan-Aurel Pop este de părere că limba română nu poate să fie influențată și schimbată de noile tendințe din prezent, iar ea va rămâne mereu vie, dezvoltându-se odată cu poporul român.
"Limba este ca un organism viu care se naşte, creşte, se dezvoltă, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul care a creat-o şi căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii şi de limbi moarte. A noastră este vie şi oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are puterea de a rămâne ea însăşi în ciuda variatelor influenţe", declară istoricul pentru AGERPRES.
Academia Română a avut grijă întotdeauna de corectitudinea limbii române, iar președintele acesteia ne îndeamnă pe toți românii "s-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre".
CITEȘTE ȘI:
Ce se va întâmpla cu noul an universitar? Rectorul UBB: „varianta hibridă este cea pe care vom merge”
UBB lanzează VR-Mind pentru reglare psihologică prin tehnologie virtuală