monitorulcj.ro Menu
Politică

Merkel a lăudat justiţia românească, dar a criticat Parlamentul

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, care l-a însoţit pe şeful statului în vizita în Germania, a declarat, sâmbătă, că Angela Merkel „a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează“, însă a „criticat un pic Parlamentul“ pentru că ridică selectiv imunitatea parlamentarilor.

Întrebat dacă în Germania s-a discutat despre corupţia din România şi despre ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară, Paul Porr a precizat că doar „tangenţial“ a fost atins subiectul.

Întrebat, de asemenea, dacă s-a discutat despre vreo persoană anume din România care este în prezent cercetată, Paul Porr a răspuns: „Evident că nu s-a discutat despre nume“.


Liderul FDGR a afirmat însă că Angela Merkel a criticat „un pic“ Parlamentul.

„A fost un pic criticat Parlamentul, fără să se dea nume, că încă selectiv se ridică imunitatea la unul sau la altul“, a precizat Porr, adăugând: „Preşedintele nostru a tăcut în stilul lui caracteristic la remarcile astea“.


Întrebat dacă Angela Merkel a făcut referire la cazul Varujan Vosganian, Porr a precizat că nu s-au dat nume, dar Angela Merkel ştia că în anumite situaţii Parlamentul a votat într-un fel şi în altele în alt fel: „Fără nume. Nici nu ştiu dacă ştia numele, dar ştia informaţia“.

România şi Bulgaria au intrat „un pic precoce“ în UE

Paul Porr a mai declarat că una dintre principalele teme de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen, iar Angela Merkel ar fi transmis că „România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE“.


„Doamna Merkel spune că România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE. După ce am intrat în UE, am lăsat-o un pic mai moale cu ce trebuia să facem în domeniul combaterii corupţiei şi, de aceea, rapoartele MCV erau aşa cum erau. Era o modalitate de a ne constrânge să ne facem lecţiile pe care trebuia să le facem deja de câţiva ani“, a mai spus Paul Porr.

Acesta a mai afirmat că preşedintele Iohannis „a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pretenţia noastră de a intra în spaţiul Schengen“, iar Angela Merkel susţine acest demers.


Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, joi, într-o vizită oficială în Germania, în cursul căreia a avut întrevederi cu omologul său german, Joachim Gauck, cu cancelarul Angela Merkel, cu preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, cu conducerea Forumului Germano-Român. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, joi, la Berlin, întrebată dacă se poate lua o decizie pe Schengen anul acesta, în privinţa României, că nu poate promite, dar a remarcat ultimele rapoarte pozitive MCV pentru ţara noastră, subliniind că vor fi discutaţi paşii următori în acest sens.