OPINIE. Ce gândesc alții, ce facem noi

La aceste noi și surprinzătoare desfășurări de forțe, cu toții stau cu ochii ațintiți și cu „urechile ciulite” pentru a găsi cea mai bună strategie pentru sine. Iată câteva observații de luat în seamă:

- cu Donald Trump președinte, SUA s-au tranformat, dintr-o țară puternică, sigură și activă geopolitic, într-una agresivă, amenințătoare, imprevizibilă și impredictibilă. Nimeni, dintre marile puteri, nu prea înțelege bine cine e prieten și cine dușman: de pildă, China digeră în liniște anularea tratatului de liber schimb cu SUA, Turcia a început să mârâie împotriva marelui său aliat NATO, Rusia nu știe dacă a făcut „o afacere” sau „o prostie” cu D. Trump, Papa e prudent, Iranul cugetă, lumea arabă și Israelul sunt în espectativă…  E o întrebare (sau nu) dacă gafele diplomatice prezidențiale americane sunt interpretabile sau trebuie luate ca atare, e lipsă de pricepere sau joc, e întâmplare sau premeditare.

- UE, întărită de victoria lui Emmanuel Macron și de cea previzibilă a Angelei Merkel, e tot mai aproape de o strategie proprie și tot mai departe de marele aliat transatlantic. Sinteza acestei poziții a făcut-o A. Merkel în felul acesta: „epoca în care ne puteam baza complet pe alții s-a terminat într-o anumită măsură”. Uniunea Europeană, cu tracțiune franco-germană, pare dispusă la reformarea (administrativă, economică și de securitate) care să dea speranța (măcar a) unei puteri geopolitice coerente.

- abia acum, după aceste clarificări electorale și strategice, chestiunea transformării UE devine acută pentru țările membre, dominate de divergențe și scepticism. Uniunea, e de presupus, se va strânge în jurul intereselor economice și militare, iar cei incompatibili, mai devreme sau mai târziu, vor fi eliminați. La acest moment, polii cei mai importanți de divergență sunt: zona euro - neeuro, est - vest, nord - sud, pro sau anti imigranți, liberalism - iliberalism. Un  mănunchi de probleme, nici puține și nici ușoare.

Nu trebuie să fii mare strateg să înțelegi că din aceste mari încleștări e imposibil să iasă toți în câștig. Vor fi perdanți net și beneficari brut, totul depinzând de viziune, orientare, fler, pricepere, înțelepciune.

Am scris toate acestea, sincer, cu un ochi spre România și spre ceea ce are/ar avea de făcut pentru a fi de partea bună.

Însă ceea ce se întâmplă în lumea real-politică românească nu ne încurajează deloc, pentru că agenda internă pare cu totul alta. Bunăoară:

- într-una din cele mai corupte țări ale UE, prima și principala temă de guvernare a partidului câștigător în alegeri a fost „combaterea anticorupției”. Dominantă în ultimele luni și recurentă, aceasta a bulversat țara, clasa politică, partenerii europeni, a consumat energia și a absorbit atenția de la alte teme, mult mai importante. Deși s-a soldat, deocamdată, cu un eșec, absoarbe impulsurile principale ale vieții politice.

- aceste bătălii simbolice și instituționale (stat vrs. populație, Binom vrs. Parlament, Președinte vs. Parlament, DNA vrs. politicieni etc.) au fost generate și privesc în mod direct interesele personale ale unor politicieni importanți și patroni de presă, dar au devenit, prin amplificare și repetiție, cele mai importante probleme ale României.

- lupta pentru influențarea și controlul justiției s-a transformat într-un război „pe viață și pe  moarte”, fiind ignorate și călcate în picioare prestigiul personal și institutional, principii democratice, interesul național, imaginea țării.

- după cum s-a putut constata, guvernarea nu urmărește, ca obiective clare și asumate, intrarea în spațiul Schengen, empatizarea cu instituțiile europene, compatibilizarea  sau apropierea de zona euro, ocuparea unor poziții de negociere mai puternice și avantajoase, ci satisfacerea unor promisiuni demagogice, interesele partidului (nu ale țării), imaginea acestuia, pe fondul reglării de conturi între instituțiile statului (președenție, Parlament, Guvern, Curte Constituțională, SRI, DNA etc.). Acestea slăbesc forța statului și erodează imaginea țării, atât intern, cât și extern.

- temele (propuse) dezbaterii interne, de politicieni și de media, sunt manipulatoare și ocupă agenda publică până la saturație și respingere. Ele se numesc: Binomul și influența sa malefică, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, dezvăluirile lui Dan Andronic, arhiva SIPA etc. Toate cu o destinație unică: intimidarea justiției. Să fim înțeleși, nu denunțarea Binomului sau a practicilor SIPA deranjează (ele sunt nocive și trebuie eradicate), ci folosirea lor în scop personal și de partid. Cum e posibil, de pildă, ca SRI să permită/ignore existența unor „tunele de făcut de bani” de tip S. Ghiță, pe care apoi să le piardă de sub control, pentru ca multiplele baze de date pe care acesta le-a gestionat (prin contracte IT cu statul, exclusive și abuzive) să poată deveni monede de schimb pentru libertatea acestuia, creând grave vulnerabilități?

România se vrea la masa principală a Europei, dar nu este capabilă să iasă dintr-un subiect (de presă) precum plagiatul sau să rezolve altfel decât mafiotic și șantajist „Fabrica de doctorate”, concentrându-se în continuare asupra compromiterii autoarei jurnaliste, nu asupra problemei de fond.