monitorulcj.ro Menu
Politică

Funar va candida ca independent la Preşedinţie. Care e sloganul său?

Gheorghe Funar

"Interzicerea vânzării pământului strămoşesc la state străine" sau scoaterea în afara legii a UDMR sunt câteva dintre temele pe care fostul primar al Clujului vrea să le abordeze în campania electorală.

Potrivit unui comunicat al PRM - aripa Funar, fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar a decis să candideze ca independent la Preşedinţia României la alegerile din toamnă, deoarece Justiţia nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013. Dosarul respectiv se află în stare de judecată la Tribunalul Bucureşti, se arată în documentul citat.

Sloganul electoral al lui Gheorghe Funar este „România unită, cu români fericiţi!”.


Gheorghe Funar îşi propune să abordeze în campania electorală mai multe teme, printre care ”interzicerea vânzării pământului strămoşesc la state străine, la persoane juridice şi persoane fizice străine”, majorarea salariului minim pe economie la 1.500 de lei/lună, a pensiei minime şi ajutoarelor sociale la 1.000 de lei/lună şi alocaţiei de stat pentru fiecare copil la 500 lei/lună, începând cu anul 2015. Funar susţine că mai are în vedere “unirea României cu Republica Moldova, după modelul german, până la 1 Decembrie 2018”, dar şi reducerea cotei unice de impozitare la 10% şi a TVA la 15%, iar la alimentele de bază la 3%. Mai mult, fostul primar al Clujului vrea scoaterea în afara legii a UDMR şi interzicerea partidelor politice constituite pe criterii etnice.

În vederea înscrierii la alegerile prezidenţale din noiembrie, PRM - aripa Funar a început campania de strângere a cel puţin 200.000 de semnături care se va desfăşura în cursul lunii august şi în prima jumătate a lunii septembrie.


Gheorghe Funar, fost primar al municipiului Cluj-Napoca timp de trei mandate, a mai candidat la Preşedinţia României în anul 1992 din partea PUNR şi s-a clasat pe locul trei după primul tur de scrutin, cu 10,9%.