monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sesizarea Guvernului la adresa Președintelui, judecată de CCR în 21 mai

Curtea Constituțională a României (CCR) va judeca în 21 mai sesizarea Guvernului cu privire la dreptul președintelui de a participa la campania electorală.

Cererea a fost înaintată către CCR marți, 6 mai 2014, de către Guvren. Ea a fost întemeiată pe baza dispozițiilor art. 34 — 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are la bază trei solicitări.

În sesizare primul-ministru Victor Ponta cere CCR să analizeze dacă între Guvern și Traian Băsescu există vre-un conflict juridic de natură constituțională și dacă acesta este cauzat de implicarea explicită a Președintelui României în campania electoral.


"Să analizeze (n.r. CCR)posibilitatea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și Președintele României. Să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a Președintelui României în campania electorală, prin susținerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, respectiv la alegerile parțiale pentru Parlamentul României — Camera Deputaților și Senat, din anul 2014, ceea ce încalcă dispozițiile art. 80 «Rolul Președintelui» din Constituția României, republicată. Să pronunțe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă președintele României, în conformitate cu prevederile constituționale, poate face campanie electorală în favoarea unei formațiuni politice", potrivit sesizării către CCRm semnată de premierul Victor Ponta.