monitorulcj.ro Menu
Politică

Judecătorii CCR dau verdictul pe modificările aduse Constituţiei

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să termine raportul şi să se pronunţe până duminică seara, la ora 23:59, asupra modificărilor aduse Legii fundamentale de comisia parlamentară pentru modificarea Constituţiei.

Judecătorii CCR dau verdictul pe modificările Constituţiei

Duminică seara expiră termenul de 10 zile în care membrii CCR se pot pronunţa asupra modificărilor, iar judecătorii s-au reunit şi sâmbătă pentru a discuta proiectul revizuirii Constituţiei.

10 articole din viitoarea Constituţie, neconstituţionale

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a spus sâmbătă că au fost analizate o parte dintre amendamentele aduse Legii fundamentale, constatându-se că mai mult de 10 dintre noile articole sunt neconstituţionale.


La scurt timp după ce preşedintele CCR a făcut anunţul, biroul de presă al PSD a remis un comunicat în care se anunţa că parlamentarii Uniunii Social Democrate sunt gata să facă ce spune Curtea, respectiv să voteze revizuirea Constituţiei în conformitate cu dispoziţiile CCR.

Judecătorii Curţii Constituţionale au început, vineri, discuţiile pe tema revizuirii Constituţiei. Proiectul de modificare a Legii fundamentale a fost depus la CCR pe 7 februarie, judecătorii având la dispoziţie cel mult 10 zile pentru a da un verdict, adică până în seara zilei de 16 februarie.


Decizia CCR se va comunica Parlamentului, urmând ca proiectul de revizuire a Constituţiei să fie pus în acord cu cerinţele Curţii. După aceea, vor urma dezbaterile şi aprobarea formei finale, care va fi trimisă pentru consultare şi Comisiei de la Veneţia.

Proiectul final va trebui din nou verificat de constituţionalitate de către CCR, iar rezultatul final va fi supus referendumului naţional.