Politică
Klaus Iohannis, validat de CC în funcţia de preşedinte al României
Curtea Constituţională a adoptat, vineri, hotărârile de validare a rezultatului alegerilor prezidenţiale şi a alegerii lui Klaus Iohannis funcţia de preşedinte al României, iar la ceremonia solemnă de validare au participat preşedintele ales şi preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.
Curtea Constituţională a anunţat, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a citit actul de validare a rezultatului alegerilor, un exemplar fiindu-i înmânat apoi preşedintelui ales.
Anterior, Curtea Constituţională a adoptat, în unanimitate, două hotărâri, una pentru validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, iar cea de a doua pentru validarea alegerii în funcţia de preşedinte a lui Klaus Iohannis.
Iohannis: Voi fi preşedintele care respectă Constituţia
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la ceremonia de validare a rezultatului alegerilor de către CC, că va fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei, el mulţumind în discursul său tuturor celor care au votat în 2 şi 16 noiembrie.
"Vreau să vă spun cu toată ferminatea, astăzi, aici, că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei", a spus Iohannis, în discursul rostit în cadrul ceremoniei. "Voi demonstra ce am vrut să spun atunci când m-am prezentat în faţa electoratului cu afirmaţia «vreau să reconectez preşedintele României la Constituţie»", a mai spus el, citat de Mediafax.
Băsescu, lui Iohannis: Scorul din alegeri arată că las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la ceremonia de validare a alegerii lui Klaus Iohannis, că nu ar fi vrut ca la sfârşitul mandatului său stânga să domine toate instituţiile statului şi că scorul pe care acesta l-a înregistrat în alegeri arată că lasă moştenire o ţară cu opţiuni de dreapta.