monitorulcj.ro Menu
Politică

Înţelegere în USL: PSD votează contra proiectului Roşia Montană dacă PNL semnează noua lege a minelor

PSD optează pentru un vot de respingere a proiectului Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montană, alături de PNL, la nivelul comisiei parlamentare speciale, cu condiţia ca liberalii să-şi pună semnătura pe un nou proiect de lege, au declarat pentru Mediafax, surse din USL.

Roşia Montană

Parlamentarii PSD urmează să voteze pentru respingerea proiectului de lege al Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montană în următoarea şedinţă a acestui for, însă principala condiţie pusă parlamentarilor PNL vizează semnarea în comun a unei noi legi care ar viza exploatările miniere.

Potrivit surselor citate, în şedinţa USL de vineri, liderii PSD şi PNL ar fi optat pentru respingerea proiectului Guvernului, în condiţiile în care va fi iniţiată o nouă lege care să reglementeze un cadru general asupra exploatărilor miniere. Discuţia a apărut în urma unor amendamente susţinute de PSD şi promovate în comisia specială, fără votul PNL, prin care era amendat proiectul Guvernului.


În acelaşi timp, PNL a optat pentru adoptarea unui raport de respingere a iniţiativei guvernamentale.

Ulterior, parlamentarii PSD ar fi convenit să renunţe la amendamente promovate şi să respingă în bloc proiectul iniţiat de Guvern la prima şedinţă a comisiei, însă le-au cerut reprezentanţilor PNL să semneze în comun un nou proiect de lege, care să stabilească un cadru general privind exploatările miniere.


Membrii PNL din comisia parlamentară specială s-au arătat deschişi pentru discuţii asupra unei noi iniţiative, însă au evitat un răspuns tranşant până la momentul discuţiilor asupra prevederilor unui astfel de act normativ, au menţionat sursele citate.