monitorulcj.ro Menu

Senatorul Tișe, joc periculos cu credibilitatea Jandarmeriei

Ministrul de Interne din Guvernul din umbră al PDL, Alin Tişe, a şters pe jos cu orice urmă de credibilitate a Jandarmeriei. Instituţia de forţă a Statului Român a fost „castrată”. Oare, dacă locuința sa ar fi invadată de tâlhari, la cine ar apela?

Legea minelor A FOST RESPINSĂ

Noua lege a minelor care rezolva problema Roşia Montană a fost respinsă astăzi de deputaţi, neîntrunind numărul necesar de voturi adoptării.

Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană

Legea minelor, ce va intra marţi la votul final al Camerei Deputaţilor, for decizional, şi care prevede că în exploatările din România nu pot fi folosite tehnologii care afectează mediul şi obligă, totodată, la folosirea celei mai avansate tehnologii, se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană.