Politică
Preşedintele Băsescu va participa, luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului
Preşedintele Traian Băsescu va participa, luni, la a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, care va avea ca temă principală "România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO".
Participarea şefului statului la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului a fost confirmată pe site-ul Preşedinţiei, unde se arată că Traian Băsescu va participa la eveniment luni, de la ora 9.00.
Preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la dezbaterea "Drepturile minorităţilor din România vs. drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani; Cine este discriminat?", care va începe, în prima zi a taberei, la ora 11.00.
Potrivit sursei citate, la Universitatea de Vară vor participa aproximativ o sută de persoane, lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa).
"O delegaţie puternică va veni şi din Basarabia şi va fi formată din parlamentari, jurnalişti, studenţi şi elevi", a spus Eugen Popescu.
Din România, au fost invitaţi să participe la lucrările celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară parlamentari din tot spectrul politic, precum şi miniştri din Guvernul Ponta.
"Temele vor fi, ca de obicei, unele extrem de percutante care vor scote la iveală realităţi dramatice din comunităţile româneşti, de multe ori mascate sau nebăgate în seamă de presa românească. Au fost invitaţi înalţi demnitari ai statului român, membri ai Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, lideri ai românilor de pretutindeni, profesori, jurnalişti, cercetători", a afirmat preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.
Tot luni, vor avea loc dezbateri pe temele: "Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv major al românilor. Dar al României? Integrarea europeană a R. Moldova prin reunirea cu România, soluţie românească a stabilizării frontierei UE şi NATO" şi "Comunităţile româneşti din vecinătate şi din Balcani între deznaţionalizare şi integrare europeană".
Printre alte subiecte care vor fi analizate, pe parcursul săptămânii viitoare, de către lectorii invitaţi la seminarii, se vor afla "Politica partidelor politice faţă de românii de pretutindeni - un eşec sau un succes?", "Implicaţiile regionalizării asupra românilor din Covasna, Harghita şi Mureş; Autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc - formă actualizată a experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare" şi "Politica partidelor faţă de românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România".
Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului vor avea prilejul, de asemenea, să viziteze expoziţii de icoane pe sticlă şi de carte (cu vânzare), să participe la lansări de carte, la dezbateri libere şi la drumeţii. Din program nu vor lipsi momentele folclorice şi "Seara românească".
Ediţia din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului este organizată de Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti, Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Finanţarea este asigurată parţial de DPRRP, parţial din sponsorizările atrase de organizatori.