monitorulcj.ro Menu
Politică

Traian Băsescu: "Premierul nu-mi mai răspunde la telefon". Victor Ponta: "Să scrie oficial!"

Coabitarea dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta este tot mai des pusă la încercare.

Preşedintele României, Traian Băsescu

Aflat la Fundulea, în județul Călărași, la o expoziție agricolă, președintele Traian Băsescu a fost întrebat dacă a luat legătura cu premierul pentru a-i spune părerea despre problemele agriculturii din România. „Nu-mi răspunde la telefon premierul", a răspuns Traian Băsescu.

 Traian Băsescu declarase la Fundulea, că Guvernul are „o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta". El a menţionat, totodată că îi este cunoscut faptul că, deşi producţia este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit.


Reacţia lui Ponta

O replică a venit ulterior din partea premierului. Victor Ponta a afirmat, miercuri, în cadrul ședinței de guvern, că președintele Traian Băsescu plănuiește să saboteze ministerul Transporturilor și al Agriculturii. Ponta a făcut această afirmație după ce președintele a spus că premierul nu îi răspunde la telefon, întrebat fiind dacă a discutat și cu șeful Executivului problemele din Agricultură.

„Din păcate, ne-am cam întors la 2012, noi vrem să muncim, dar președintele nu ne lasă. Se ocupă să saboteze, nu ne lasă nici la Transporturi, nici la Agricultură. Eu zic să fim mai puțin atenți la sabotajele astea instituționale. Nu m-am așteptat să folosească o replică celebră „Nu vrea să vorbește cu noi”. Eu vorbesc cu instituțiile statului, relații instituționale cu președinția, oficial avem. Eu vorbesc la telefon doar cu oameni serioși. Frustrările unor persoane sunt mai puțin importante”, a spus Victor Ponta.


Șeful Guvernului a mai declarat că președintele țării s-a dus la Fundulea, la „Ziua Cercetării Procera” pentru că vrea doar să pună „pile” la sponsorii săi din agricultură.