Wizz Air anunţă astăzi o noua promoţie de o zi, de final de vară, reducând cu 20% toate tarifele pe toate zborurile rezervate astăzi, 25 septembrie, până la miezul nopţii.
Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (PE) a adoptat propunerea că România, alături de Slovacia, să beneficieze de un an în plus pentru a cheltui fonduri europene aferente perioadei 2007-2013, ultimul pas în acest sens fiind votul plenului PE, a anunţat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
România se plasează pe locul 42 din 52 de ţări într-un top al activelor financiare nete acumulate de populaţie, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusă din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurări Allianz.
BlackBerry, cândva liderul pieţei smartphone-urilor, se va delista de la bursă şi va fi preluată, pentru 4,7 miliarde de dolari, de un consorţiu condus de grupul canadian de asigurări Fairfax Financial Holdings, cel mai mare acţionar al companiei.
Creşterea cheltuielilor cu încălzirea ar putea fi „condimentată” cu o majorare a cheltuielilor de bloc cu până la 10%, anunţă asociaţiile de proprietari.
Producătorii agricoli locali au reuşit să strângă în această toamnă 1,9 milioane de tone de floarea-soarelui, în creştere cu 60% faţă de sezonul anterior, cantitatea fiind cea mai mare dintre toate economiile din Uniunea Europeană.
Cei doi experţi ai Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice (IASP), care vor da contur proiectului Tetapolis, primul parc științific și tehnologic din Transilvania, vor ajunge în cursul zilei de astăzi la Cluj.