Economie
România, pe ultimul loc în UE în topul averilor populaţiei
România se plasează pe locul 42 din 52 de ţări într-un top al activelor financiare nete acumulate de populaţie, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusă din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurări Allianz.
Datele se referă la averea acumulată până la sfârşitul anului trecut de gospodării private în active financiare, precum conturi bancare, acţiuni sau obligaţiuni, minus datorii.
Astfel, activele financiare nete au crescut cu 0,6% în România anul trecut, cel mai slab ritm din Europa Centrală şi de Est, performanţe similare înregistrând doar Slovenia şi Turcia, se arată într-un comunicat al Allianz.
Faţă de anul 2001, activele financiare ale gospodăriilor din România au crescut cu 18,2% pe an până în 2012, însă evoluţia după anul 2007 este "sumbră", scăderile din 2008 şi 2009 nefiind recuperate până la această dată, notează Allianz.
România consemnează la nivelul anului 2012 active financiare nete cu aproape 28% sub vârful înregistrat în anul 2007, înaintea crizei, potrivit raportului.
Din anul 2000, România a urcat cu trei locuri în clasamentul mondial.
Averea financiară netă a românilor este mai scăzută faţă de cifrele înregistrate în Letonia (2.918 euro), Bulgaria (4.460 euro pe locuitor), Lituania (4.873 euro), Slovacia (5.009 euro), Polonia (5.221), Ungaria (6.534 euro), Croaţia (6.791 euro), Estonia (7.674 euro) sau Cehia (10.096 euro).
Deasupra României în clasament se găsesc şi Brazilia (2.730 euro), China (4.719 euro), Mexic (6.111 euro), Africa de Sud (7.016 euro) sau Malaezia (7.803 euro).
Elveţia este pe primul loc în clasamentul din acest an, cu o avere financiară netă de 141.895 euro pe locuitor, urmată de SUA (100.710 euro), Japonia (83.610 euro), Belgia (73.520 euro), Olanda (68.760 euro), Canada (66.550 euro), Singapore (66.400 euro), Taiwan (65.080 euro), Marea Britanie (58.905 euro), Australia (57.400 euro), Suedia (54.065 euro), Danemarca (53.370 euro), Israel (43.390 euro), Italia (45.770 euro), Franţa (44.310 euro), Austria (41.985 euro), Germania (41.950 euro), Irlanda (29.980 euro), Portugalia (20.930 euro) şi Coreea de Sud (19.180 euro).