Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat joi de ce școala nu se va mai putea adapta ca înainte la piața muncii.
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea și modernizarea rețelei de magazine în țară. După deschiderea magazinului de la Sibiu, Farmec anunță inaugurarea unui nou spațiu în Timișoara.
Salariul mediu net a ajuns, în aprilie, la 2.086 de lei, în creștere față de luna precedentă cu 35 lei (1,7%).
BT Securities (BTS), compania de brokeraj a Grupului Financiar Banca Transilvania şi cel mai mare broker de retail din România, devine BT Capital Partners.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice plătitoare de TVA care au solicitat sprijin financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc au primit 309.500 de euro ajutor de stat de la Guvern.
O companie americană de componente auto intenţionează să-şi relocheze o parte din producţie în localitatea Turda din judeţul Cluj, unde ar putea angaja până la 600 de oameni până în 2021.
În ultimii ani, fenomenul cupon a explodat în România, și datorită numeroaselor site-uri de coduri promoționale, utilizatorii au posibilitatea de a găsi într-un singur web site o gamă largă de promoții pentru a economisi bani și timp pe internet.
Suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare pe plan naţional (noi şi vechi) a scăzut cu 1,4% în mai, până la 1.002 euro pe metru pătrat util, faţă de 1.016 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie.