monitorulcj.ro Menu
Economie

Școala nu se va mai putea adapta la piața muncii

Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat joi de ce școala nu se va mai putea adapta ca înainte la piața muncii.

Profesorul universitar Mircea Miclea a declarat că piața muncii a devenit mult mai volatilă și nu mai trăim cu ocupații tradiționale, ceea ce înseamnă că școala nu se va mai putea adapta la piața muncii la fel ca în urmă cu câțiva ani. "Niciodată de acum încolo o școală nu se va putea adapta ca și înainte la piața muncii. De ce? Pentru că piața a devenit mult mai volatilă decât oricând altcândva. Nu mai trăim cu ocupații economice tradiționale, în care majoritatea economiei să fie bazată, de exemplu, pe agricultură, în care muncile câmpului erau aproximativ aceleași, în fiecare primăvară, 200 de ani sau 300 de ani. Trăim într-o piață a muncii extrem de volatilă", a afirmat Mircea Miclea.

Acesta a spus că fiecare dintre actorii implicați trebuie să fie mult mai responsabil în managementul propriei educații. Miclea a precizat că actorii economici să își pună la punct niște mecanisme de formare a personalului flexibile în acord cu schimbările de tehnologie pe care nici ei nu le pot prezice.


De asemenea, Florin Talpeș, CEO și fondator al Bitdefender, a explicat că, potrivit unui studiu al Coaliției pentru Dezvoltarea României, timpul necesar pentru pregătirea unui nou angajat pentru a deveni productiv este, în medie, de opt luni. Acesta a afirmat că industria nu se așteaptă ca cineva care termină facultatea să devină imediat superproductiv, dar a precizat că cel puțin se pot preda în învățământul superior sau cel tehnic limbaje de programare folosite în ultimii ani.