monitorulcj.ro Menu

Salariul mediu net din România este de cinci ori mai mic decât în Germania

Salariul mediu net din România este de circa două ori mai mic decât în Cehia şi Polonia şi de cinci ori mai mic decât în Germania, în schimb raportul între preţul alimentelor este mult mai mic. Acum, salariul mediu pe economie este de circa 440 de euro, al doilea cel mai mic din UE după Bulgaria.

Euro scade, dolarul crește

Volumele de tranzacţionare au rămas reduse, continuând evoluţia modestă din august. Aceasta a permis leului să se aprecieze uşor faţă de euro, în timp ce dolarul şi francul s-au întărit, urmând direcţia luată pe pieţele internaţionale.

Crește cererea de lei

Parcursul leului din perioada analizată a fost unul de apreciere față de principalele valute, în condițiile în care a revenit apetitul străinilor pentru active considerate mai riscante dar care oferă randamente mai mari decât cele ce se pot obține în SUA sau zona euro.

În ce domenii sunt cele mai mari şi cele mai mici salarii

FOTO: www.powerfundingllc.com
Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna iulie a acestui an la valoarea de 2.078 de lei net pe lună, sumă similară cu cea din luna iunie, dar cu 12% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică potrivit Ziarul Financiar.