monitorulcj.ro Menu

Dolarul a reînceput să crească

Leul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute, însă volatilitatea față de euro s-a menținut la circa jumătate de ban.

Clujul a fost în 2016 “vedeta” cererii de materiale de construcţie

Clujul a înregistrat un nivel al cererii de materiale de construcţie pentru zidărie mult şi peste valorile de dinainte de criză, din vara anului 2008, iar acest lucru nu se va încheia nici în acest an, spune, într-un interviu pentru wall-street.ro, directorul producătorului de materiale de construcţii Cemacon, Liviu Stoleru.

Euro s-a stabilizat la 4,50 lei

După perioada critică a protestelor populare la nivel național împotriva OUG 13, care au produs o creștere a euro la peste 4,55 lei, leul a început să se consolideze față de principalele valute, recuperând, totodată, o bună parte din pierderile suferite.

ASF a aprobat numirea lui Mihai Fercală în directoratul SIF Transilvania

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a admis plângerea SIF Transilvania cu privire la decizia luată de autoritate la începutul lunii octombrie 2016 și a aprobat numirea lui Mihai Fercală în cadrul directoratului societății, potrivit unui comunicat al societății remis BVB.

Un milionar al Clujului a aprobat investiții de 72 mil. lei pentru una din afacerile sale

Acţionarii "Teraplast" (TRP) au aprobat, joi, demararea unor investiţii în valoare de 72.000.000 lei, în exerciţiul financiar 2017, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti. Dorel Goia este acționar majoritar, deţine 46,77% din acţiunile TRP, în timp ce fondul KJK Fund II are o participaţie de 10,03%, conform datelor de la BVB.